Ofițerii Direcției Generale Anticorupție Sibiu au desfășurat astăzi o amplă acțiune preventivă în centrul istoric al municipiului, în cadrul campaniei naționale „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”. Astfel, echipele de la DGA Sibiu s-au aflat în Piața Mare, unde au interacționat direct cu trecătorii. Cetățenilor le-au fost înmânate materiale informative și plicuri simbolice cu odorizante pentru mașină, menite să atragă atenția asupra importanței integrității.

21 de ani de integritate: Campanie maraton în tot județul
Activitatea de astăzi face parte dintr-o serie de acțiuni organizate cu prilejul împlinirii, la data de 30 mai, a 21 de ani de la înființarea Direcției Generale Anticorupție ca structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru a marca acest moment prin prevenție și dialog direct cu cetățenii, echipele DGA Sibiu desfășoară un calendar intens de activități pe parcursul mai multor zile. Alaltăieri, campania s-a derulat în municipiul Mediaș, ieri ofițerii au fost prezenți în mijlocul persoanelor care redobândesc permisul de conducere, astăzi, acțiunile au vizat municipiul Sibiu, centralizate în Piața Mare, iar mâine, campania va continua în colaborare cu structurile din cadrul Poliției de Frontieră.

Mesajul central promovat, „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, urmărește creșterea gradului de conștientizare în rândul comunității locale și combaterea mentalității privind oferirea de foloase necuvenite. Ofițerii au reamintit sibienilor că pot sesiza oricând faptele de corupție prin linia telefonică gratuită Call Center Anticorupție 0800.806.806 sau direct la sediul Serviciului Județean Sibiu aflat pe str. Ștefan cel Mare, nr. 193.







