Sfântul Ioan Rusul, sărbătorit la Biserica Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Biserica Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu își sărbătorește astăzi, 27 mai, ocrotitorul spiritual – pe Sfântul Ioan Rusul Taumaturgul, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei, cunoscut pentru numeroasele minuni și vindecări săvârșite prin mijlocirea sa.

Lăcașul de cult îi mai are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, cinstit pe 9 noiembrie și recunoscut drept grabnic ajutător al celor aflați în suferință, precum și sărbătoarea Întâmpinării Domnului, prăznuită anual la 2 februarie.

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Cristian Roman, a transmis un mesaj cu ocazia hramului:

„Într-un spital, vindecarea înseamnă nu doar tratament și îngrijire medicală, ci și speranță, credință și sprijin sufletesc. Hramul Bisericii Spitalului reprezintă pentru comunitatea noastră un moment de rugăciune, de recunoștință și de întărire spirituală pentru pacienți, cadre medicale și pentru toți cei care trec pragul acestei instituții. Ne rugăm ca Sfântul Ioan Rusul să ocrotească și să aducă alinare tuturor celor aflați în suferință.”

Cu prilejul sărbătorii, în seara precedentă a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie, începând cu ora 17:00, într-o atmosferă de rugăciune și pace sufletească. Astăzi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie este săvârșită de un sobor de preoți, împreună cu părintele paroh Sofian, în prezența numeroșilor credincioși veniți să se roage și să ceară ajutorul sfântului ocrotitor.

Sfântul Ioan Rusul este cinstit în mod deosebit pentru darul vindecării bolilor și pentru sprijinul oferit celor aflați în necazuri, fiind cunoscut mai ales pentru minunile săvârșite în viața copiilor bolnavi și a persoanelor care suferă de boli grave.

Părticele din moaștele Sfântului Ioan Rusul se păstrează în mai multe biserici și mănăstiri din România, iar credincioșii se pot închina și la racla aflată în capela Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, considerată de mulți un loc de alinare și speranță.

Credincioșii prezenți la hram s-au rugat pentru sănătate, pace sufletească și ocrotire divină pentru toți cei aflați în suferință.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri