Tinerii din Sadu duc mai departe tradiția: premii importante pentru „Vlăstarele Sadului” la festivalul de folclor de la Tălmăcel

Știri din Județ

Publicitate
Comuna Sadu continuă să își confirme renumele de „Sat al Luminii”, nu doar prin istoria sa legată de electrificarea României, ci și prin performanțele culturale ale tinerei generații. Primarul comunei, Valentin Ivan, a transmis un mesaj de apreciere și mândrie după rezultatele obținute de elevii din Sadu la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului – Concurs de Folclor „La Izvorul Dorului”, desfășurat la Tălmaciu, în satul Tălmăcel.

În cadrul competiției, la care au participat peste 820 de elevi și au fost prezentate 79 de momente artistice, grupul vocal „Vlăstarele Sadului”, din cadrul Școlii Gimnaziale „Samuil Micu” Sadu, a obținut Premiul III, impresionând publicul și juriul prin autenticitate, sensibilitate artistică și respect pentru folclorul românesc.

„Comuna Sadu – Satul Luminii, o comunitate ce strălucește prin tradiție și excelență”, a transmis edilul Valentin Ivan într-un mesaj public, în care a evidențiat rolul educației și al culturii în formarea noilor generații.

Grupul este coordonat de profesorul Băzărîncă Răzvan, fondator și conducător al formației, cel care îi îndrumă pe elevi în promovarea valorilor tradiționale și a portului popular autentic.

Pe lângă premiul obținut de grup, mai mulți elevi din Sadu au fost recompensați și individual pentru prestațiile lor:

  • Paul Foficaș – Locul I la taragot;
  • Mihaela Stoica – Locul I la solist vocal;
  • Silviu Stoica – Locul II la saxofon.

Primarul comunei a felicitat elevii, profesorii și părinții pentru implicare și susținere, subliniind că aceste rezultate reprezintă o dovadă a muncii, pasiunii și dedicării comunității pentru păstrarea tradițiilor locale.

„Împreună, continuăm să scriem povestea de succes a Comunei Sadu, un Sat al Luminii care strălucește prin tradiție, talent și spirit comunitar”, a mai transmis Valentin Ivan.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Program special Tursib în 1 iunie 2026