Distribuție Energie Electrică România (DEER) a transmis un punct de vedere pentru Sibiu Independent, după ce mai mulți cititori au reclamat probleme în folosirea numărului scurt 929 pentru sesizarea deranjamentelor electrice, atunci când acesta este apelat cu prefixul județului.
Solicitarea redacției a vizat atât funcționarea numărului 929, cât și modul în care sistemul telefonic de raportare a deranjamentelor poate fi îmbunătățit, astfel încât oamenii să poată ajunge mai ușor la un operator. Sibiu Independent a cerut, de asemenea, date oficiale despre timpii de intervenție ai echipelor din teren în județul Sibiu, în contextul plângerilor primite de la cetățeni privind întârzieri la intervențiile punctuale.
DEER spune că situația din Sibiu nu figura anterior în evidențele operaționale
Reprezentanții DEER au precizat că, în perioada menționată, au fost semnalate disfuncționalități punctuale, de natură tehnică, privind accesarea numerelor scurte aferente unor județe din zona Muntenia Nord. Aceste situații ar fi fost tratate cu celeritate de structurile tehnice ale companiei.
În ceea ce privește județul Sibiu, compania susține că problemele semnalate de cititori nu figurau anterior în evidențele sale operaționale. După primirea solicitării Sibiu Independent, departamentul de telecomunicații al DEER a inițiat verificări tehnice pentru identificarea cauzelor și remedierea eventualelor vulnerabilități de funcționare.
„În ceea ce privește aspectele indicate pentru județul Sibiu, acestea nu figurau anterior în evidențele noastre operaționale, însă, imediat după recepționarea semnalării, colegii din cadrul departamentului de telecomunicații au inițiat un proces amplu de verificare și analiză tehnică”, a transmis DEER.
Explicații despre robotul telefonic și sesizarea deranjamentelor
DEER a răspuns și criticilor privind sistemul de răspuns vocal interactiv, cunoscut ca IVR. Reprezentanții companiei susțin că mesajele automate nu anunță întreruperi generalizate la nivelul tuturor județelor, ci oferă informații aferente ariei teritoriale selectate de apelant.
Potrivit companiei, sistemul are rolul de a transmite rapid informații despre avariile sau întreruperile deja cunoscute în rețea, actualizate în timp real. DEER mai susține că un procent semnificativ al apelanților obțin informațiile necesare prin acest sistem automatizat, fără a mai fi nevoie de preluarea apelului de către un operator.
Pentru utilizatorii care întâmpină dificultăți în transmiterea telefonică a sesizărilor, DEER indică și canale digitale alternative: platforma ChatVolt, disponibilă pe site-ul companiei, și formularul online pentru raportarea deranjamentelor.
Compania anunță modernizarea call center-ului
Distribuție Energie Electrică România susține că se află într-un proces de modernizare și digitalizare a infrastructurii de call center. Potrivit răspunsului transmis redacției, noile soluții tehnologice ar trebui să optimizeze calitatea interacțiunii cu utilizatorii și timpii de răspuns pentru raportarea, preluarea și gestionarea deranjamentelor.
DEER nu a indicat însă un termen concret până la care aceste îmbunătățiri vor fi finalizate și nici dacă vor exista modificări specifice pentru accesarea mai ușoară a numărului 929 în județul Sibiu.
Timpii de intervenție în Sibiu: medie de două ore în municipiu
În privința intervențiilor din teren, DEER susține că datele aferente municipiului Sibiu arată un timp mediu de răspuns de aproximativ două ore. Compania precizează că acest interval include și situații care presupun manevre tehnice complexe în rețea.
Pentru celelalte localități urbane din județ, durata medie de intervenție este de aproximativ trei ore. DEER explică această diferență prin distanțele operaționale dintre zonele afectate și punctele teritoriale de lucru.
În mediul rural, timpul mediu de intervenție este mai mare, fiind situat între patru și cinci ore. Compania arată că acest lucru este influențat de specificul geografic și de dispersia infrastructurii.
Cea mai rapidă intervenție: 20 de minute. În rural, unele intervenții au ajuns la 12 ore
Potrivit DEER, unele intervenții în municipiul Sibiu au fost gestionate într-un interval minim de aproximativ 20 de minute. Durata maximă înregistrată la nivel urban a fost de aproximativ patru ore.
În mediul rural, intervalele de intervenție au variat între o oră și aproximativ 12 ore. Compania susține că durata depinde de complexitatea avariilor, condițiile de acces și amploarea zonelor afectate.
DEER mai precizează că, în perioadele cu avertizări meteorologice de cod galben sau portocaliu, timpii de intervenție pot crește temporar, din cauza numărului mare de incidente produse simultan și a volumului ridicat de solicitări operative.
Distribuție Energie Electrică România este parte a Grupului Electrica și acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României. Compania transmite că are un portofoliu de aproximativ 4 milioane de utilizatori și o rețea de distribuție de peste 200.000 de kilometri.
Sursa foto: DEER




