Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat joi seară la evenimentul organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Italiene, o manifestare culturală care a reunit oficialități, reprezentanți ai comunității italiene și iubitori ai muzicii clasice.
Evenimentul a avut loc în sala Filarmonicii de Stat Sibiu și a fost susținut de Orchestra Filarmonicii, sub conducerea dirijorului italian Massimiliano Caldi. Solista serii a fost apreciata violonistă Anna Țifu, una dintre cele mai cunoscute artiste de origine româno-italiană.
„Există seri în care muzica nu se ascultă doar cu urechile, ci și cu sufletul”, a transmis Daniela Cîmpean după concert, subliniind importanța culturii în apropierea oamenilor și a comunităților.
La eveniment a fost prezent și Italo Selleri, consulul onorific al Italiei la Sibiu. Președinta Consiliului Județean a apreciat colaborarea dintre instituțiile culturale sibiene și partenerii italieni, mulțumind Institutului Italian de Cultură pentru implicarea în organizarea manifestării.
Totodată, Daniela Cîmpean l-a felicitat pe managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian Lupeș, pentru proiectele culturale care contribuie la consolidarea profilului european al orașului și județului.
Concertul dedicat Zilei Naționale a Italiei a oferit publicului sibian o seară de muzică și eleganță, celebrând prietenia dintre România și Italia prin intermediul artei și culturii.









