Mediaș: Ajutor social comunitar de 500 de lei pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat

Știri din Județ

Publicitate
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), va acorda în anul 2026 un ajutor social comunitar în valoare de 500 de lei familiilor care au în componență persoane cu handicap grav sau accentuat, precum și persoanelor singure încadrate în aceste categorii.

Măsura a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Mediaș nr. 131 din 28 mai 2026 și are ca scop sprijinirea persoanelor vulnerabile și prevenirea riscului de marginalizare socială, în conformitate cu principiile prevăzute de Legea asistenței sociale nr. 292/2011.

Sprijinul financiar se acordă o singură dată în cursul anului 2026, la cerere, beneficiarilor care au domiciliul în municipiul Mediaș sau în satul aparținător Ighișu Nou.

Pentru a beneficia de ajutorul social comunitar, solicitanții trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții: să aibă domiciliul sau reședința în Mediaș ori Ighișu Nou, să dețină un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat valabil la data depunerii cererii, să nu fie internați într-un centru rezidențial public și să nu înregistreze datorii la bugetul local al municipiului Mediaș.

Cererile vor putea fi depuse începând de miercuri, 10 iunie, la sediul Direcției de Asistență Socială Mediaș, zilnic între orele 08:00 și 12:00. De asemenea, documentele pot fi transmise și online, la adresa de e-mail office@dasmedias.ro.

Dosarul necesar pentru obținerea ajutorului trebuie să conțină cererea tip, copia actului de identitate sau, după caz, cartea electronică de identitate însoțită de dovada domiciliului, copia certificatului de încadrare în grad de handicap și extrasul de cont bancar al beneficiarului ori solicitantului, dacă este cazul.

Potrivit reprezentanților administrației locale, acordarea ajutorului financiar va fi aprobată prin decizia directorului executiv al DAS Mediaș, în termen de maximum 10 zile de la finalizarea evaluării dosarului. Plata se va realiza fie prin mandat poștal, fie prin virament bancar în contul beneficiarului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri