Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au organizat, în data de 6 iunie, o acțiune de tip „Razie” cu efective mărite în municipiul Mediaș, orașul Dumbrăveni și în localitățile din zona adiacentă. Scopul principal al intervenției a fost creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, precum și verificarea respectării legislației în domeniile ordinii publice, circulației rutiere, activităților economice și regimului silvic.
La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Pe parcursul raziei, oamenii legii au legitimat 117 persoane, au controlat 74 de autovehicule și au verificat activitatea a opt societăți comerciale. De asemenea, au fost efectuate 35 de testări cu aparatul etilotest și o testare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat o armă de tir sportiv cu glonț și 76 de cartușe. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Totodată, au fost confiscate 32,52 metri cubi de material lemnos, în valoare de 7.882 de lei, în cadrul controalelor efectuate pe linie silvică.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 27.440 de lei. Sancțiunile au vizat abateri la regimul rutier, încălcări ale normelor de ordine și siguranță publică, nerespectarea obligațiilor privind paza obiectivelor și încălcări ale legislației silvice.
Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în cadrul măsurilor permanente destinate menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirii activităților infracționale.




