Imobil al Tursib, disponibil pentru achiziție prin licitație publică

Știri din Județ

Publicitate
TURSIB SA anunță vânzarea, prin licitație publică cu strigare, a unui imobil situat în municipiul Sibiu, pe strada Lucernei nr. 37E.

Licitația va avea loc în data de 2 iulie 2026, începând cu ora 10:00, la sediul societății din Sibiu, strada München nr. 1.

Potrivit anunțului de vânzare, prețul de pornire este de 126 euro/mp, fără TVA, iar pasul de licitație a fost stabilit la 1 euro/mp.

În situația în care imobilul nu va fi adjudecat, procedura va fi reluată după publicarea unui nou anunț de vânzare, la un interval de minimum cinci zile de la data licitației precedente.

Caietul de sarcini și documentația necesară participării la licitație sunt puse la dispoziția celor interesați în mod gratuit, pe baza unei cereri scrise adresate vânzătorului.

Pentru înscriere, participanții trebuie să constituie o garanție de participare de 5.000 de lei, care poate fi depusă în numerar la casieria TURSIB SA din strada München nr. 1 sau prin ordin de plată în contul RO03RNCB0227036043890001, deschis la BCR Sibiu.

Înscrierile la licitație se fac în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, între orele 08:00 și 14:00, la Secretariatul TURSIB SA.

Informații suplimentare privind imobilul scos la vânzare pot fi obținute de la Departamentul Juridic – Achiziții Publice al TURSIB SA sau prin e-mail, la adresa juridic@tursib.ro.

Foto: ilustrare

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

David Lazar se desparte de FC Hermannstadt

Crosul Agnitei are loc pe 20 iunie