Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunță că, începând cu 12 iunie 2026, pe DN 7, la pasajul peste Râul Vadului, între km 237+051 și km 237+400, se desfășoară lucrări de întreținere periodică. Intervențiile sunt executate de administratorul drumului, prin Secția Drumuri Naționale Râmnicu Vâlcea.
Circulație alternativă, pe un singur sens
Pe durata lucrărilor, traficul rutier se va desfășura alternativ, pe un singur sens de mers. Circulația va fi dirijată prin semafoare electrice sau cu ajutorul piloților de trafic, în funcție de etapa lucrărilor și de situația din teren.
Restricțiile vor fi menținute pe întreaga perioadă de execuție, iar intervențiile vor fi realizate succesiv pe fiecare sens de circulație.
Posibile creșteri ale timpilor de deplasare
Polițiștii atrag atenția că lucrările se desfășoară pe unul dintre cele mai importante și tranzitate sectoare de drum din județul Vâlcea. Din acest motiv, în anumite intervale orare pot fi înregistrate valori ridicate de trafic și creșteri ale timpilor de deplasare.
Probleme pot apărea mai ales în perioadele cu trafic intens de vehicule de transport marfă și persoane.
Polițiști din Vâlcea și Sibiu vor acționa coordonat
Pentru monitorizarea situației operative și adoptarea măsurilor necesare de gestionare și fluidizare a circulației, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea vor coopera cu polițiștii Serviciului Rutier Sibiu și cu cei ai Biroului Poliție Autostrăzi Sibiu.
Echipajele vor acționa coordonat, în funcție de evoluția valorilor de trafic.
Rute alternative recomandate șoferilor
Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să își planifice din timp deplasările și să manifeste răbdare în trafic. O atenție deosebită este recomandată persoanelor care călătoresc împreună cu copii, persoane vârstnice sau persoane care suferă de afecțiuni medicale.
Pentru participanții la trafic aflați în tranzit și care au posibilitatea alegerii altor itinerare, pot fi luate în calcul rute alternative, în funcție de destinație.
Pentru relația Râmnicu Vâlcea – Sibiu, șoferii pot folosi ruta DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, cu continuare pe DN 66 către Simeria și Autostrada A1.
Pentru relația Sibiu – București, poate fi avută în vedere ruta Boița – Veștem – DN 1 – Brașov – Ploiești – București.
Autoritățile le cer șoferilor să respecte semnalizarea rutieră temporară, indicațiile polițiștilor rutieri și ale personalului care dirijează circulația, precum și să circule cu prudență.




