Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu anunță finalizarea lucrărilor de amenajare și punerea în funcțiune a camerei saline terapeutice, un nou serviciu destinat pacienților cu afecțiuni respiratorii. După obținerea tuturor avizelor necesare și pregătirea spațiului, pacienții internați în cadrul unității medicale pot beneficia de ședințe de haloterapie într-un mediu special amenajat pentru susținerea sănătății aparatului respirator.
Investiția a fost realizată cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu, valoarea contractului ridicându-se la 149.800 de lei, TVA inclus.
„Viziunea noastră este de a construi un sistem medical care evoluează permanent, nu doar prin infrastructură și tehnologie, ci și prin extinderea și diversificarea serviciilor oferite pacienților. Fiecare pas în această direcție contribuie la creșterea calității vieții și a accesului la îngrijire”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Noua cameră salină are o suprafață de 21 de metri pătrați și a fost amenajată conform standardelor actuale privind haloterapia și terapiile complementare dedicate afecțiunilor respiratorii. Spațiul reproduce microclimatul specific salinelor naturale și oferă un ambient terapeutic modern, sigur și confortabil.
„Ne bucurăm să anunțăm că salina terapeutică este acum funcțională și poate fi utilizată de pacienții noștri. Este un proiect pe care ni l-am dorit tocmai pentru că ne oferă posibilitatea de a completa tratamentele medicale cu metode terapeutice complementare care contribuie la îmbunătățirea confortului respirator și a stării generale de sănătate. Continuăm să investim în dezvoltarea infrastructurii medicale și în diversificarea serviciilor oferite, astfel încât pacienții să beneficieze de cele mai bune condiții de tratament și recuperare”, a transmis Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Camera salină este dotată cu placări ale pereților cu sare naturală, cărămizi de sare dispuse atât estetic, cât și funcțional, precum și un sistem audio pentru meloterapie, menit să completeze experiența terapeutică și să favorizeze relaxarea pacienților.
De ședințele de haloterapie pot beneficia pacienții diagnosticați cu afecțiuni precum astm bronșic, bronșită cronică, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) și alte patologii pulmonare, în baza recomandării medicului curant și în funcție de particularitățile fiecărui caz.
„Punerea în funcțiune a camerei saline reprezintă un pas important în dezvoltarea serviciilor de recuperare și îngrijire respiratorie oferite în cadrul spitalului nostru. Haloterapia poate aduce beneficii importante pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare, contribuind la îmbunătățirea respirației, fluidificarea secrețiilor bronșice și creșterea confortului respirator. Ne dorim să oferim pacienților acces la un spectru cât mai larg de metode terapeutice complementare, integrate într-un plan de tratament personalizat și adaptat nevoilor fiecăruia”, a declarat dr. Lavinia Danciu, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Potrivit specialiștilor, haloterapia este recunoscută pentru potențialele sale efecte benefice asupra sănătății respiratorii, contribuind la curățarea căilor respiratorii, îmbunătățirea respirației, reducerea inflamației, fluidificarea secrețiilor bronșice și creșterea stării de relaxare și confort în timpul tratamentului.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu funcționează în subordinea Consiliului Județean Sibiu și deservește anual aproximativ 6.000 de pacienți, atât în regim de spitalizare continuă, cât și de spitalizare de zi.






