Un biciclist în vârstă de 39 de ani a ajuns la spital, în această dimineată, după ce a fost acroșat de un autoturism în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Rahovei și bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii Biroului Rutier Sibiu, din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că o tânără în vârstă de 20 de ani, din Rășinari, care conducea un autoturism pe strada Rahovei spre bulevardul Vasile Milea, nu ar fi acordat prioritate de trecere la intrarea în sensul giratoriu. În aceste condiții, autoturismul a acroșat o bicicletă condusă de un bărbat de 39 de ani, domiciliat în județul Hunedoara, care se deplasa pe bulevardul Mihai Viteazu, dinspre strada Doamna Stanca.
La locul accidentului a intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic pentru acordarea asistenței medicale victimei. Biciclistul a suferit traumatisme la coloana lombară și la un membru inferior, fiind găsit conștient de către echipajele de intervenție.
După acordarea primelor îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.
Traficul în zonă nu a fost afectat semnificativ, circulația desfășurându-se în condiții normale.
Sursa foto: IPJ Sibiu și ISU Sibiu





