Generațiile s-au reunit în spiritul tradiției la Festivalul „IA de la Turnu Roșu”!

Știri din Județ

Publicitate

Comunitatea din Turnu Roșu a celebrat astăzi a cincea ediție a festivalului „IA de la Turnu” și a zecea ediție a proiectului „Fotografii peste generații”. Într-o zi de solstițiu de vară, Primăria Comunei Turnu Roșu, a ales să își cinstească cetățenii și identitatea culturală prin credință, port popular și jocuri tradiționale ale zonei.


De la Sfânta Liturghie la „fotografia generațiilor”


Sărbătoarea a debutat de la ora 11:00, când cetățenii s-au adunat pentru participarea la Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae”. Imediat după ieșirea de la biserică, comunitatea s-a unit pentru a realiza „fotografia generațiilor”, un moment simbolic devenit tradiție în comună. După fotografie s-a încins hora satului, un moment la care toți cei prezenți au fost invitați să ia parte, recreând viața de odinioară a satului, iar pe urmă, în fața celor prezenți a avut loc un moment artistic susținut de copiii și tinerii de la ansamblul „IA de la Turnu Roșu”, ansamblul „Cununa Satului” și ansamblul „Hora de Rusca” din Sebeșu de Jos. Totodată, pentru ca oaspeții să se poată bucura de eveniment, siguranța tuturor participanților a fost asigurată cu profesionalism de către un echipaj de Jandarmerie.


Primarul Andreea Anghel: „Să nu ne uităm niciodată rădăcinile”


În discursul său, primarul comunei, Andreea Anghel, a evidențiat valoarea acestui dublu eveniment:


„Este un festival autohton care a ajuns la a cincea ediție și a zecea ediție de când sărbătorim proiectul fotografii peste generații. Este un dublu eveniment cu această ocazie. Suntem în cea mai caldă zi din an și în cea mai lungă zi din an. Astăzi este ziua soarelui, solstițiu de vară și nu întâmplător am ales această dată pentru evenimentul nostru de la Turnu Roșu, deoarece peste câteva zile vom sărbători Ziua Iei și Ziua Sânzâienelor. Astfel, sărbătorim puțin în avans, pentru că este o zi de duminică în care tot satul este acasă și tot satul participă la Sfânta Liturghie și pentru noi reprezintă o foarte mare bucurie că au venit îmbrăcați în portul popular să celebrăm și să nu ne uităm niciodată rădăcinile.”

Tot în cadrul discursului său, Andreea Anghel a anuțat că primăria va asigurara transportul pentru copiii de la ansamblul „IA de la Turnu Roșu” având-o coordonator pe Maria Cristea, care vor pleca anul acesta într-o excursie în străinătate și retragerea din activitate a instructoarei Eleonora Simea, care și-a dedicat o viață întreagă păstrării tradițiilor.


Eleonora Simea, învățătoare și instructor care a predat ștafeta tinerei generații de instructori ne-a declarat:

„Sunt născută și crescută în Turnu Roșu și urmez tradiția de mic copil, pentru că tatăl meu Contora Pantiliom s-a ocupat o viață de păstrarea tradițiilor din fostul Porcești, actualul Turnu Roșu. Eu personal, fiind de meserie învățătoare, mi-a plăcut să ajut copiii să învețe să iubească țara, satul și implicit tradițiile și obiceiurile populare românești. M-am pensionat în anul 2019, când am început cu actualii copilași și tineri, dar din păcate simți nevoia, la un moment dat, să te retragi. Mă bucur foarte mult că nu mai aveam speranțe că va urma cineva să îi conducă. Cu câțiva ani în urmă, primăria din Turnu Roșu a hotărât să aducă un profesor de la Junii Sibiului care să-i învețe pe copii, dar jocurile locale au rămas și rămân în grija a trei voluntari tineri, Georgiana Văcăruș, Ianca Roznov și Andrei Idu. Andrei Idu, fiind și consilier la primăria din Turnu Roșu, ne sprijină cu legătura între ansamblu și primărie și așa va rămâne ca acești trei voluntari să păstreze și să ducă în continuare jocurile tradiționale ale satului.”

Tot în cadrul festivalului l-am întâlnit și pe Andrei Ștefan Idu, consilier local al primăriei și instructorul ansamblului „Cununa Satului”. Acesta ne-a oferit mai multe detalii despre rolul său de instructor și a transmis și un mesaj pentru sibieni:

„Am început cu dansurile din clasa I, dar din 2022 am reînceput să înviem tradiția aici la Turnu Roșu. Am început cu câțiva copii și adolescenți și între timp ne-am tot înmulțit. Este o plăcere să lucrăm cu copilași atât de mici și este o plăcere să-i vedem cum de la an la an cresc, cum anul ăsta facem Alunelul și la anul facem Ficioreasca. Avem de la 5 ani până la 20 de ani elevi în ansamblu și nu contează talentul, cât contează să vrei să duci tradiția mai departe și jocurile noastre bătrânești. Noi în Ansamblu Cununa Satului avem doar jocurile bătrânești de la Turnu Roșu precum Călușarii care este doar la Turnu Roșu, Hora în două părți care este doar la Turnu Roșu, Americana care este doar la Turnu Roșu. Vă așteptăm la anul să fim și mai mulți îmbrăcați în portul nostru popular și să vedeți cum la Turnu Roșu tradiția merge mai departe.”


Final de sărbătoare, dar nu și de tradiție!


Evenimentul s-a încheiat simbolic printr-o horă finală în care localnicii și oaspeții s-au prins împreună în joc, marcând astfel o zi dedicată identității și unității comunei Turnu Roșu.


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

AFC Tălmaciu a pierdut finala de la Făgăraș