Comuna Șelimbăr s-a confruntat astăzi cu probleme serioase cauzate de ploia abundentă, iar mai multe zone din comună au fost afectate de acumulările mari de apă. O situație critică a fost semnalată pe strada Octavian Goga nr. 3, unde apa a inundat o scară de bloc.
O locuitoare din zonă ne-a explicat că apa se acumulează constant în zonele joase ale străzii când plouă, menționând că sistemul actual de canalizare nu reușește să facă față.
„În fundul străzii, unde mereu se adună apa, canalizările nu au făcut față.”-ne-a declarat locuitoarea
Până la acest moment, ISU Sibiu a gestionat 59 de apeluri de urgență, toate vizând evacuarea apei din subsoluri și gospodării din municipiul Sibiu, iar peste 50 de pompieri intervin acum cu 15 autospeciale dotate cu motopompe pentru a limita efectele inundațiilor. Știre inițială-Pompierii sibieni au intervenit de urgență pentru evacuarea apei lăsate de furtuna torențială!






