Mocănița de pe Valea Hârtibaciului intră în programul de vară. Serile de vineri aduc experiența „Apus de Soare la Mocănița”, cu vinuri Jidvei și muzică live

Știri din Județ

Publicitate
Mocănița de pe Valea Hârtibaciului a dat startul, de la 1 iulie, programului de vară, care se va desfășura pe întreaga durată a lunilor iulie și august. În această perioadă, trenul turistic va circula în fiecare sfârșit de săptămână, iar serile de vineri vor fi dedicate evenimentului special „Apus de Soare la Mocănița”, organizat în parteneriat cu Crama Jidvei.

Potrivit Asociației Prietenii Mocăniței, programul de circulație include o cursă în fiecare zi de vineri, două curse sâmbăta și o cursă duminica, oferind turiștilor și sibienilor ocazia de a descoperi peisajele pitorești ale Văii Hârtibaciului la bordul trenului istoric.

Punctul de atracție al sezonului estival îl reprezintă însă serile de vineri, când revine experiența „Apus de Soare la Mocănița”. Evenimentul îi invită pe participanți să încheie săptămâna într-un mod inedit, cu o călătorie la apus prin Valea Hârtibaciului, completată de degustări de vin și muzică live.

Programul începe la ora 18:00, în Gara Cornățel, unde vizitatorii sunt întâmpinați cu un pahar de vin oferit de Crama Jidvei, unul dintre cele mai cunoscute branduri viticole din România, și cu un recital susținut de artista Steliana Maria. La ora 19:00, mocănița pornește în cursă, iar timp de aproximativ 90 de minute, călătorii se pot bucura de farmecul traseului și de culorile spectaculoase ale apusului.

Organizatorii recomandă rezervarea locurilor din timp, biletele pentru cursele speciale fiind disponibile pe site-ul oficial al Mocăniței de pe Valea Hârtibaciului, sibiuagnitarailway.com.

Prin programul estival și evenimentele tematice organizate în fiecare weekend, Asociația Prietenii Mocăniței continuă să promoveze patrimoniul feroviar și turismul din județul Sibiu, transformând călătoria cu trenul istoric într-o experiență completă, care îmbină natura, gastronomia și cultura locală.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Urs semnalat la Șopa în Șelimbăr!