Doi bărbați au fost condamnați de Judecătoria Sibiu la câte 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, după o agresiune petrecută într-un bar de pe strada Cimitirului, din Șelimbăr. Sentința a fost pronunțată în 1 iulie 2026 și nu este definitivă.
Potrivit instanței, fapta a avut loc în 17 ianuarie 2025, în jurul orei 17:40, în incinta unui local public. Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din hotărâre reiese că victima a fost lovită repetat cu pumnii și picioarele, în zona capului, feței și corpului. Polițiștii au fost sesizați prin 112, iar la fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță. Bărbatul agresat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, fără a rămâne internat.
Raportul medico-legal a stabilit că victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale. În document se menționează inclusiv o fractură și probleme dentare produse în urma agresiunii.
Mai mulți martori au relatat că incidentul a provocat panică și teamă în local. Unul dintre martori a fugit din bar și a sunat la 112 din zona bisericii din sat. Administratorul localului a declarat că le-a cerut agresorilor să se oprească și le-a atras atenția că există camere de supraveghere.
Instanța a reținut că cei doi inculpați au acționat împreună, într-un loc public, iar fapta a dus la tulburarea ordinii și liniștii publice. La termenul din 6 mai 2026, ambii au recunoscut faptele, iar cauza a fost judecată în procedură simplificată.
Judecătoria Sibiu i-a condamnat pe fiecare la 9 luni de închisoare pentru lovire sau alte violențe și la 9 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Pedepsele au fost contopite, rezultând câte 1 an de închisoare pentru fiecare inculpat. Executarea a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani.
Cei doi trebuie să respecte măsurile impuse de Serviciul de Probațiune, să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze câte 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Instanța a mai decis ca inculpații să plătească, în solidar, 35.000 de lei daune morale și 18.048,87 lei daune materiale către victimă. De asemenea, aceștia trebuie să achite 2.900,45 lei către spital și 420,16 lei către Serviciul de Ambulanță, sume la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.
Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
sursa info: rejust.ro
Foto: Ilustrare IA




