Motociclist rănit într-un accident pe DN 7, la Tălmaciu

Știri din Județ

Publicitate
Un motociclist în vârstă de 57 de ani a fost rănit, duminică, într-un accident rutier produs pe DN 7, în localitatea Tălmaciu, după ce două motociclete au intrat în coliziune.

La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță SAJ și o autospecială de stingere.

Potrivit ISU Sibiu, în urma accidentului, un bărbat de 57 de ani a suferit multiple traumatisme. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul intervenției, fiind transportat conștient la UPU Sibiu.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri reiese că accidentul s-a produs în timp ce un cetățean străin, în vârstă de 57 de ani, conducea o motocicletă spre Boița. Din cauza nepăstrării distanței de siguranță, acesta a intrat în coliziune cu o altă motocicletă care circula în fața sa, condusă de un alt cetățean străin, în vârstă de 56 de ani, ce se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, motociclistul de 57 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Traficul în zonă nu a fost afectat semnificativ.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri