O parte dintre autobuzele Tursib își schimbă locul de staționare în Valea Aurie. Modificarea intră în vigoare din 8 iulie

Știri din Județ

Publicitate
Începând de miercuri, 8 iulie 2026, o parte dintre autobuzele Tursib care staționau până acum în stația Valea Aurie 1, situată pe strada Poiana, vor fi relocate pe strada Valea Aurie, într-o zonă special marcată și semnalizată pentru această activitate.

Potrivit reprezentanților Tursib, autobuzele vor staționa în noua locație de luni până sâmbătă, în intervalul orar 06:00 – 22:00.

Măsura a fost adoptată pentru reducerea aglomerației din stația Valea Aurie 1 și pentru asigurarea spațiului necesar staționării autobuzelor în condiții de siguranță.

Compania de transport public subliniază că noua zonă este destinată exclusiv staționării autobuzelor, iar îmbarcarea și debarcarea călătorilor nu vor fi permise în acest loc. Pasagerii vor continua să urce și să coboare din autobuze în stațiile special amenajate, fără modificări față de actualul mod de operare.

Tursib face apel atât la participanții la trafic, cât și la locuitorii din zonă să respecte marcajele și indicatoarele rutiere și să nu parcheze în perimetrul delimitat, în intervalul orar 06:00 – 22:00, de luni până sâmbătă, pentru a permite desfășurarea în bune condiții a activității de transport public.

Reprezentanții companiei mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

O nouă promoție de teologi la Sibiu