Județul Sibiu se află sub incidența unei atenționări meteorologice Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și transmisă de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii (SRPV) Sibiu. Avertizarea este valabilă miercuri, 8 iulie, între orele 10:00 și 23:00 și vizează intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică accentuată și averse însemnate cantitativ.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei sunt așteptate intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50–70 km/h, iar în zonele montane rafalele pot depăși local 80 km/h.
De asemenea, în județul Sibiu sunt prognozate perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri. În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, cantitățile de apă pot ajunge la 15–30 litri pe metru pătrat, iar izolat pot depăși 40 l/mp.
SRPV Sibiu avertizează că, în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice, ANM poate actualiza avertizarea și poate emite atenționări nowcasting pentru fenomene severe imediate.
La nivel național, aceeași atenționare Cod Galben este valabilă miercuri în cea mai mare parte a țării. Fenomenele de instabilitate atmosferică vor afecta pe arii extinse nordul Crișanei, Maramureșul, Transilvania, Moldova și Dobrogea, precum și local Oltenia și Muntenia.
Meteorologii au emis și o a doua atenționare Cod Galben, valabilă în intervalul 9 iulie, ora 12:00 – 10 iulie, ora 02:00, pentru Muntenia, Dobrogea și vestul și sudul Moldovei, unde sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În restul țării, inclusiv în Transilvania, manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea doar izolat.
Autoritățile recomandă populației din județul Sibiu să urmărească actualizările emise de ANM și să evite deplasările în timpul fenomenelor meteo severe, în special în zonele împădurite sau în apropierea arborilor, stâlpilor și construcțiilor care pot fi afectate de rafalele puternice de vânt.




