Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, a anunțat începerea lucrărilor de asfaltare pe Drumul Comunal DC 73 Lotrioara, intervențiile urmând să se desfășoare în perioada 8–13 iulie. Autoritățile locale atrag atenția șoferilor că vor exista restricții temporare de circulație, iar după finalizarea proiectului va fi introdusă o limită de tonaj de 20 de tone.
Potrivit edilului, în această etapă a investiției se va așterne stratul de bază din asfalt pe sectoarele unde au fost realizate anterior lucrări de decopertare.
Programul lucrărilor este următorul:
- Miercuri, 8 iulie – aplicarea emulsiei bituminoase, în pregătirea asfaltării;
- Joi, 9 iulie, vineri, 10 iulie și luni, 13 iulie – așternerea stratului de bază din asfalt.
Lucrările vor începe de la capătul drumului, în direcția carierei.
Pe durata intervențiilor vor fi instituite restricții de circulație. Autovehiculele cu masa de până la 3,5 tone nu vor putea circula pe porțiunile proaspăt asfaltate timp de aproximativ patru-cinci ore după turnarea asfaltului. În cazul autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, accesul va fi interzis până în data de 15 iulie 2026.
Primarul Nicolae Cocoș a precizat că, după finalizarea lucrărilor, pe DC 73 Lotrioara va intra în vigoare o restricție permanentă de tonaj, de 20 de tone masă maximă autorizată (MMA), măsură prevăzută în proiectul tehnic al investiției.
Edilul îi îndeamnă pe participanții la trafic să respecte semnalizarea rutieră și restricțiile instituite pe perioada lucrărilor, mulțumindu-le locuitorilor și celor care tranzitează zona pentru înțelegere și sprijin.




