Primăria Orașului Avrig a anunțat programul celei de-a doua zile a evenimentului „Zilele Orașului Avrig”, care va avea loc duminică, 12 iulie, începând cu ora 18:00, la Baza Sportivă Avrig. După debutul festivalului din 11 iulie, dedicat muzicii și distracției, cea de-a doua seară va aduce în prim-plan tradițiile și folclorul autentic românesc.
Potrivit organizatorilor, publicul este invitat să participe la o seară dedicată muzicii populare, cu artiști consacrați și interpreți locali, într-o atmosferă de sărbătoare.
Pe scena amenajată la Baza Sportivă Avrig vor urca Ovidiu Homorodean și Orchestra, alături de Ansamblul Folcloric „Purtata Avrigului”. Spectacolul va fi prezentat de Sara Stoișor.
Din program fac parte recitalurile susținute de soliștii:
- Diana Baltaș;
- Miruna Ana;
- George și Maria Farcaș;
- Roxana Maria Pop;
- Ilie Petru Drăgoi;
- Sara Stoișor;
- Laura Prisacă;
- Patricia Cioancă;
- Izabela și Filip Mureșan.
Reprezentanții Primăriei Avrig îi invită pe localnici și pe turiști să participe la eveniment pentru a celebra împreună tradițiile românești, prin muzică populară, dans și momente artistice dedicate patrimoniului cultural.
„Cea de-a doua zi a Zilelor Orașului Avrig aduce în prim-plan folclorul autentic și muzica populară românească. Începând cu ora 18:00, vă invităm să petrecem împreună o seară autentică, plină de voie bună, cântece îndrăgite și momente speciale alături de artiștii invitați. Vă așteptăm cu drag la Baza Sportivă Avrig să celebrăm împreună frumusețea tradițiilor românești și să ne bucurăm de atmosfera de sărbătoare!”, au transmis organizatorii.
Evenimentul face parte din programul Zilelor Orașului Avrig, manifestare dedicată comunității locale, care reunește concerte, spectacole și activități pentru toate vârstele pe parcursul weekendului.




