Liceul Teoretic „Gustav Gundisch” din Cisnădie se numără printre cele mai performante unități de învățământ din județul Sibiu, ocupând un loc în top 10 al liceelor în funcție de rezultatele obținute de absolvenți la examenul național de Bacalaureat 2026.
Potrivit datelor publicate, liceul a înregistrat o rată de promovare de 84,8%, rezultat care confirmă nivelul ridicat al pregătirii elevilor și implicarea cadrelor didactice în procesul educațional.
Unul dintre cele mai remarcabile rezultate ale promoției din acest an îi aparține absolventei Anton Ioana, care a obținut nota 10 la disciplina Istorie și a încheiat examenul de Bacalaureat cu cea mai mare medie din liceu, 9,71.
Reprezentanții Liceului Teoretic „Gustav Gundisch” au transmis felicitări tuturor absolvenților Promoției 2026, profesorilor și părinților pentru rezultatele obținute, subliniind că succesul este rodul muncii, perseverenței și colaborării dintre elevi, cadre didactice și familii.
„Felicitări tuturor absolvenților Promoției 2026, profesorilor și părinților pentru acest rezultat deosebit! Vă dorim ca fiecare reușită de astăzi să fie începutul unui drum presărat cu împliniri, curaj și încredere în propriile forțe”, este mesajul transmis de conducerea unității de învățământ.
Clasamentul liceelor din județul Sibiu, realizat pe baza rezultatelor la examenul de Bacalaureat 2026, este disponibil pe platforma BacPlus, unde pot fi consultate performanțele tuturor unităților de învățământ din județ.




