Festivalul și Academia ICon Arts Transilvania revin, în perioada 25 iulie – 10 august 2026, cu cea de-a XXIV-a ediție. Peste 160 de artiști, profesori și cursanți din România și din străinătate vor participa la concerte, masterclass-uri și rezidențe artistice organizate în 17 localități din județele Sibiu, Brașov și Mureș.
Ediția din acest an se desfășoară sub tema „Arta de a asculta timpul” și propune publicului peste 30 de evenimente găzduite de biserici fortificate, castele, palate, săli de concerte, pensiuni și spații în aer liber. Concertele sunt programate între 26 iulie și 9 august.
Organizatorii au ales pentru această ediție conceptul „Slow music. Slow food. Slow life.”, prin care muzica este pusă în legătură cu patrimoniul cultural, gastronomia locală și comunitățile din Transilvania.
„ICon Arts s-a născut din convingerea că muzica are nevoie de timp – timp pentru a fi studiată, ascultată și trăită cu adevărat. Anul acesta, sub tema «Arta de a asculta timpul», invităm publicul să încetinească pasul și să redescopere, în satele și orașele Transilvaniei, bucuria unei experiențe culturale autentice”, a transmis Sebastian Gheorghiu, manager cultural și membru în Consiliul Director al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Concerte la Sibiu, Mediaș, Biertan și în satele săsești
Festivalul se deschide duminică, 26 iulie, de la ora 18:00, la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, cu spectacolul „Anotimpuri Vivaldi”, susținut de Guitar Quartet, format din Costin Soare, Dragoș Ilie, Dan Arhire și Ioan Bănescu.
Tot la Muzeul Brukenthal, în 31 iulie, de la ora 18:00, va avea loc recitalul „Muz’Opera”, cu soprana Diana Țugui, tenorul italian Salvatore Cordella și cursanții clasei de canto.
Acoperișul Filarmonicii de Stat Sibiu va găzdui trei concerte. În 3 august este programat „Guitar Rooftop Concert”, în 5 august va avea loc „Violin Rooftop Concert”, cu violonistul Remus Azoiței, iar în 6 august publicul va putea urmări spectacolul „Silk Road Reveries”, cu artiști din România, China și Japonia.
La Mediaș, concertul „Anotimpuri Vivaldi” este programat în 27 iulie, la Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta”. Biserica Fortificată din Biertan va găzdui același program în 31 iulie, de la ora 17:00.
Evenimente sunt programate și la Richiș, Criș, Agnita, Dumbrăveni, Roșia, Moșna, Copșa Mare, Alma Vii și Avrig.
La Richiș, publicul va putea participa la două seri care combină muzica și gastronomia locală. Tenorul Liviu Indricău va susține recitalul „Italian Sunset”, în 29 iulie, la Casa 119, iar percuționiștii germani Marc și Kai Strobel vor prezenta „Rhythms of the Village”, în 31 iulie, la Curtea Richvini.
Castelul Bethlen din Criș va găzdui, în 30 iulie, spectacolul „Opera Sunset”, cu soprana Veronica Anușca și regizorul de operă Rareș Zaharia.
La Biserica Fortificată din Agnita, tot în 30 iulie, este programat concertul „Marimba Resonance”, susținut de Sara Gheorghiu și Alexandru Talambă.
Galele Academiei, la Dumbrăveni și Avrig
Prima gală ICon Arts și festivitatea de absolvire a cursanților Academiei vor avea loc în 1 august, la Biserica armeano-catolică „Sfânta Elisabeta” din Dumbrăveni.
Festivalul se va încheia în 9 august, la Palatul Brukenthal din Avrig, cu cea de-a doua gală ICon Arts, concertele cursanților și o prezentare de gastronomie locală.
La Copșa Mare, în 8 august, va avea loc spectacolul „Backstage of Life”, care va prezenta în primă audiție lucrări semnate de Mihai Murariu și Harry O’Connor, pe versurile poetei letone Aleksandra Line.
În aceeași zi, Biserica Fortificată din Alma Vii va găzdui concertul „Echoes of Clarinet”, susținut de clarinetistul Emil Vișenescu, pianista Mihaela Pavel și cursanții Academiei.
Artiști din Europa și Asia
Academia ICon Arts include în acest an cursuri de canto, vioară, violoncel, violă, clarinet, chitară, percuție și pian, precum și programul MiniCellos, destinat copiilor.
Printre profesorii și artiștii invitați se numără Remus Azoiței, Ladislau Csendes, Horia Mihail, Emil Vișenescu, Costin Soare, Dragoș Ilie, Veronica Anușca, Diana Țugui, Iulia Isaev, Salvatore Cordella, Wojciech Fudala, Meng Xu, Kai și Marc Strobel și Seung Myeong Oh.
Ediția din 2026 include și două rezidențe internaționale. Romanian Youth Jazz Orchestra Bootcamp, coordonată de Simona Strungaru, se va încheia cu concerte la Brașov și Codlea. Rezidența „Backstage of Life” reunește muzicieni, compozitori și poeți din România, Irlanda și Letonia.
Festivalul ICon Arts a fost lansat în anul 2003, iar în cadrul Academiei au participat, până în prezent, peste 2.100 de tineri muzicieni.
Participarea la majoritatea concertelor este gratuită. Organizatorii sunt UCIMR și XCS Music, iar proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.




