Un caz de o cruzime extremă a zguduit comunitatea din Gura Râului. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reținut de procurori, fiind acuzat că și-a ucis victima și a încercat să ascundă urmele faptei prin incendierea cadavrului. Potrivit anchetatorilor, evenimentele au avut loc în seara zilei de 8 iulie, în Gura Râului. În timp ce se afla în compania unei persoane de 60 de ani, agresorul a recurs la un gest violent, lovind victima în mod repetat în zona capului și a gâtului cu un corp tăietor-despicător.
Imediat după comiterea faptei, autorul a recurs la un gest șocant pentru a șterge urmele infracțiunii și a incendiat cadavrul până la carbonizarea acestuia aproape în totalitate.
În urma probatoriului administrat, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus, în data de 12 iulie, continuarea urmăririi penale și reținerea suspectului. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de omor și profanare de cadavre.
„[…]Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, și nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”-au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu
Foto: ilustrare




