Festivalul Classics for Pleasure 2026 s-a încheiat la Sibiu. Cinci zile de muzică clasică, artiști de renume și mii de spectatori

Știri din Județ

Publicitate
Cea de-a XVI-a ediție a festivalului Classics for Pleasure s-a încheiat la Sibiu după cinci zile în care muzica clasică a reunit mii de spectatori, artiști consacrați, tineri muzicieni și orchestre de prestigiu. Organizat de Asociația Elite Art în perioada 8–12 iulie 2026, sub tema „Perpetuum Vibratio”, evenimentul a transformat Biserica Ursulinelor, Muzeul ASTRA și Piața Mare în scene dedicate patrimoniului muzical european și dialogului dintre generații.

Ediția din acest an a propus un parcurs muzical construit în jurul ideii de continuitate, demonstrând că muzica clasică rămâne un limbaj viu și accesibil unui public tot mai divers. Festivalul a adus în prim-plan repertorii care au traversat mai multe epoci și stiluri, de la creațiile lui Bach, Mozart și Haydn, până la lucrări semnate de Verdi, Puccini, Mascagni, Leoncavallo, Piazzolla, Arvo Pärt și Max Richter.

Un element definitoriu al ediției din 2026 a fost implicarea bursierilor programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României, care au susținut recitaluri proprii și au urcat pe scenă alături de artiști consacrați și orchestre invitate.

Debut cu recitalul tinerilor muzicieni

Festivalul a debutat pe 8 iulie, în atmosfera Bisericii Ursulinelor, cu recitalul „Eternal Dreamers”, susținut exclusiv de bursierii programului Tinere Talente. Publicul i-a ascultat pe pianista Andreea-Carmen Racovițeanu, oboista Alexandra Drăghici, flautista Mariia Velia, soprana Anastasia Popova, fagotistul Ionuț Tănăsescu și chitaristul Avram Andrei Alexandru, recitalul confirmând nivelul artistic al noii generații de interpreți.

Concert educativ la Muzeul ASTRA

Pe 9 iulie, festivalul a continuat la Muzeul ASTRA cu spectacolul educativ „Future Revealed”, coordonat de dirijoarea și moderatoarea Dalma Toadere. Inspirat de povestea „Punguța cu doi bani”, concertul interactiv i-a apropiat pe copii și familii de universul muzicii clasice, prin interpretările muzicienilor Anna Szallos-Kis, Daniel Mureșan, Cristian Ciolacu, Paul Cutinici și Zoltan Molnar, care au prezentat lucrări de Mussorgski, Debussy și Beethoven.

Trei seri de concerte în Piața Mare

Începând cu 10 iulie, muzica clasică a ajuns în centrul orașului, prin concertele desfășurate în Piața Mare.

Prima seară a adus concertul „The Power of Music”, susținut de Ansamblul Sebastian împreună cu violonistul Mircea Lazăr, într-un program care a traversat repertoriul clasic, baroc și contemporan. Invitata specială a fost soprana Anastasia Popova, bursieră a programului Tinere Talente.

Pe 11 iulie, Orchestra New Hope, dirijată de violoncelistul și dirijorul Octavian Lup, a prezentat concertul „New Hope”, primit cu aplauze îndelungate. Invitat special a fost Matias Alexandru Cotruță, bursier al Fundației Regale Margareta a României.

Festivalul s-a încheiat pe 12 iulie cu gala „Proms of Delight”, inspirată de tradiția celebrului BBC Proms. Sub bagheta maestrului David Crescenzi, Orchestra Gather Through Music a urcat pe scenă alături de soprana Diana Țugui, tenorul Cristian Mogoșan și invitata Mihaela Hotea, bursieră a programului Tinere Talente. Concertul final a inclus unele dintre cele mai apreciate pagini ale repertoriului liric și simfonic și a fost răsplătit cu aplauze îndelungate.

O platformă pentru noua generație de muzicieni

Organizatorii subliniază că prezența bursierilor în toate cele cinci zile ale festivalului a reprezentat una dintre principalele direcții ale ediției din acest an. Evoluțiile lor alături de artiști consacrați au oferit tinerilor muzicieni șansa de a cânta în fața unui public numeros și de a participa la un dialog artistic autentic între generații.

Prin ediția din 2026, Classics for Pleasure și-a reconfirmat statutul de reper al vieții culturale sibiene, demonstrând că muzica clasică poate rămâne accesibilă, relevantă și capabilă să aducă împreună comunități diverse.

Festivalul a fost organizat de Asociația Elite Art, cu finanțarea Primăriei Municipiului Sibiu, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu, Muzeul ASTRA și Fundația Regală Margareta a României.

Credite foto: Ovidiu Matiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri