Consiliul Județean Sibiu continuă investițiile în modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și a achiziționat, prin licitație publică, cel de-al doilea angiograf care va fi utilizat în tratarea accidentelor vasculare cerebrale (AVC), a afecțiunilor coronariene și vasculare, precum și în alte proceduri medicale minim invazive. Valoarea investiției este de 9,09 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Noul angiograf este achiziționat prin Programul Sănătate 2021–2027, în cadrul liniei de finanțare „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută”. Licitația publică a fost câștigată de compania Pharmics din Cristești, județul Mureș.
Investiție de aproape 25 de milioane de lei în echipamente medicale
Achiziția face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a celui mai mare spital din județ, prin care Consiliul Județean Sibiu va dota unitatea medicală cu echipamente și tehnologii de ultimă generație.
Potrivit președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, valoarea totală a investițiilor finanțate din fonduri europene se apropie de 25 de milioane de lei.
„Achiziția face parte dintr-un proiect mai amplu prin care dotăm cel mai mare spital al județului Sibiu cu o serie de echipamente și tehnologii de ultimă generație, printre care un RMN și un modul de inteligență artificială. Valoarea cumulată a acestora se apropie de 25 de milioane de lei, bani pe care i-am obținut din fonduri nerambursabile. Investim constant pentru a îmbunătăți condițiile de spitalizare și dotările medicale din toate cele trei spitale pe care le coordonăm, știind totodată că, pentru orice om, sănătatea nu are preț”, a declarat Daniela Cîmpean.
Angiograful va fi folosit în tratarea AVC-urilor și a altor afecțiuni grave
Primul angiograf achiziționat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a permis dezvoltarea specializării de neurologie intervențională, transformând Sibiul într-unul dintre centrele din România unde pot fi tratați pacienții care suferă accidente vasculare cerebrale acute.
Noul echipament va extinde capacitatea de intervenție a medicilor și va fi utilizat atât în tratamentul AVC-urilor, cât și al afecțiunilor coronariene și vasculare, dar și în alte proceduri complexe.
Conf. univ. dr. Florin Grosu, medic primar în cadrul Laboratorului de Radiologie – Imagistică Medicală al SCJUS, explică faptul că angiograful oferă multiple beneficii pentru pacienți.
„Angiograful permite diagnosticarea și tratarea bolilor vasculare, a hemoragiilor și a unor afecțiuni oncologice prin metode minim invazive, cu recuperare mai rapidă și cu evitarea, în multe cazuri, a unei intervenții chirurgicale clasice”, a precizat medicul.
Livrare în maximum 90 de zile
Conform contractului, noul angiograf va fi livrat în cel mult 90 de zile. Furnizorul va asigura instalarea echipamentului, obținerea autorizațiilor necesare și punerea acestuia în funcțiune, astfel încât aparatul să poată fi utilizat de echipele medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în cel mai scurt timp posibil.
Prin această investiție, Consiliul Județean Sibiu își continuă strategia de modernizare a infrastructurii medicale și de creștere a calității serviciilor oferite pacienților, prin utilizarea unor tehnologii moderne care permit intervenții rapide, precise și minim invazive.






