Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu va participa în perioada 24–26 iulie 2026 la Equilibrium Fest Summer, eveniment dedicat familiei, organizat în Parcul Sub Arini, în zona Stadionului din Sibiu. Pe parcursul celor trei zile, instituția va desfășura activități de informare și consiliere privind serviciile sociale și protecția copiilor și a persoanelor vulnerabile.
Vizitatorii festivalului vor putea afla informații despre prevenirea și combaterea violenței domestice, serviciile sociale destinate copiilor, familiilor și persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate, precum și despre modalitățile prin care DGASPC Sibiu oferă sprijin persoanelor aflate în dificultate.
În cadrul standului instituției vor fi expuse și produse handmade realizate de beneficiarii Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CABR) Mediaș. Prin această inițiativă, DGASPC își propune să evidențieze creativitatea și potențialul beneficiarilor, dar și importanța incluziunii sociale.
Specialiștii DGASPC Sibiu vor oferi informații și despre Telefonul Copilului – 119, numărul unic național destinat sesizării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și a oricăror forme de violență asupra copiilor.
Reprezentanții instituției vor fi disponibili pe întreaga durată a evenimentului pentru sesiuni de informare, răspunzând întrebărilor celor interesați și oferind îndrumare cu privire la serviciile și măsurile de sprijin disponibile.
Prin participarea la Equilibrium Fest Summer, DGASPC Sibiu își reafirmă angajamentul de a rămâne aproape de comunitate, de a promova accesul la informare și de a contribui la prevenirea situațiilor de risc și la consolidarea solidarității sociale.
Totodată, instituția a transmis mulțumiri organizatorilor Equilibrium Fest Summer pentru invitație și pentru oportunitatea de a face parte dintr-un eveniment dedicat comunității.




