Termenul pentru soluționarea contestațiilor privind Varianta Ocolitoare a Mediașului, prelungit cu încă 10 zile

Știri din Județ

Publicitate
Procedura de atribuire a contractului pentru realizarea Variantei Ocolitoare a municipiului Mediaș înregistrează o nouă întârziere. Primăria Mediaș a anunțat că termenul legal pentru soluționarea contestațiilor depuse în cadrul licitației a fost prelungit cu încă 10 zile, potrivit unei adrese oficiale primite de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Prelungirea termenului reprezintă o etapă procedurală prevăzută de lege în cazul analizării unor dosare complexe și amână, implicit, momentul semnării contractului pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale municipiului.

Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, a precizat că această etapă nu modifică importanța investiției și și-a exprimat încrederea că procedurile vor fi finalizate cât mai curând.

„Este o nouă etapă procedurală care prelungește perioada de așteptare, însă nu schimbă importanța acestui proiect pentru municipiul nostru. Rămân încrezător că procedurile vor fi finalizate cât mai curând, iar această investiție strategică va intra în etapa de implementare. Varianta Ocolitoare este un proiect esențial pentru decongestionarea traficului, creșterea siguranței rutiere și susținerea dezvoltării economice a Mediașului. Vom continua să urmărim îndeaproape evoluția acestui proiect și voi informa cetățenii de îndată ce vor exista noi decizii”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Reprezentanții administrației locale subliniază că Varianta Ocolitoare a Mediașului rămâne o prioritate pentru dezvoltarea orașului, proiectul fiind considerat esențial pentru reducerea traficului de tranzit din municipiu, scurtarea timpilor de deplasare, creșterea siguranței rutiere și stimularea investițiilor în zonă.

Primăria Mediaș a transmis că va continua să informeze publicul cu privire la evoluția procedurii și va reveni cu noi informații imediat ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor va emite decizia finală privind contestațiile depuse în cadrul licitației.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri