Din 1 august, produse locale în fiecare sâmbătă la Piața Volantă Cisnădie

Știri din Județ

Publicitate
Producătorii locali din Cisnădie și din localitățile învecinate vor avea, începând cu 1 august, un nou spațiu dedicat comercializării produselor proprii. Zacaria Retail Park Cisnădie lansează Piața Volantă Cisnădie, un proiect menit să aducă împreună producătorii, consumatorii și produsele autentice din zonă.

Piața volantă va funcționa în fiecare sâmbătă, în intervalul 08:00 – 14:00, în parcarea Zacaria Retail Park Cisnădie, dinspre strada Țesătorilor.

Cine se poate înscrie

Organizatorii îi invită pe producătorii locali să își rezerve un loc în cadrul pieței. Pot participa:

  • persoane fizice care dețin atestat de producător și carnet de comercializare;
  • PFA-uri;
  • Întreprinderi Individuale (II);
  • Întreprinderi Familiale (IF);
  • SRL-uri.

Locurile disponibile sunt limitate, iar înscrierile au fost deschise printr-un formular online pus la dispoziție de organizatori.

Înscrieri și informații

Cei interesați să participe își pot depune cererea prin formularul de înscriere disponibil la adresa:
https://forms.gle/9oEedB4c4hxSDQQX7

Pentru informații suplimentare, organizatorii pun la dispoziție și numărul de telefon 0720 049 868.

Un nou punct de întâlnire pentru comunitate

Prin lansarea Pieței Volante Cisnădie, Zacaria Retail Park își propune să ofere producătorilor locali o oportunitate de promovare și vânzare directă, iar locuitorilor din Cisnădie acces la produse proaspete și autentice, într-un cadru dedicat susținerii economiei locale.

Prima ediție a Pieței Volante Cisnădie va avea loc sâmbătă, 1 august, urmând ca evenimentul să se desfășoare săptămânal, în aceeași locație și în același interval orar.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri