Comuna Turnu Roșu a găzduit ediția din 2026 a USRT SummerCamp, eveniment la care au participat peste 50 de tineri din mai multe regiuni ale României, dar și din Franța.
Participanții au venit din Arad, Suceava, București, Iași, Timișoara, Brașov, Maramureș și Sibiu. Una dintre temele întâlnirii a vizat activitatea Comisiei Europene și beneficiile României ca stat membru al Uniunii Europene.
Programul nu s-a limitat însă la activitățile educative. Tinerii au explorat comuna Turnu Roșu, au vizitat zona cuprinsă între gară și mănăstire și au cumpărat prăjituri și limonadă pregătite de copiii din localitate.
Primarul comunei Turnu Roșu, Andreea Anghel, le-a prezentat participanților localitatea și i-a încurajat să o descopere singuri.
„Le-am povestit de Turnu Roșu, dar, mai mult decât atât, i-am invitat pe ei să exploreze. Dacă se vor întoarce, știu sigur că le-a plăcut”, a transmis Andreea Anghel.
Edilul le-a mulțumit tinerilor pentru vizită, dar și localnicilor pentru modul în care i-au primit pe participanții la tabără.
„Frumos la noi, avem locuri, lucruri și, mai ales, oameni care fac comuna noastră să fie de neuitat”, a mai declarat primarul comunei Turnu Roșu.




