Copiii cu sindrom Down și alte dizabilități din Sibiu vor participa, alături de copii tipici, la activități sportive adaptate. Proiectul „Sport fără bariere” se desfășoară până în noiembrie 2026.
Asociația T.E.O. Sibiu a anunțat marți, 28 iulie, lansarea proiectului „Sport fără bariere”. Inițiativa urmărește incluziunea socială și creșterea calității vieții copiilor cu dizabilități din municipiul Sibiu.
Proiectul, derulat în perioada iunie-noiembrie 2026, îi aduce împreună pe copiii cu dizabilități și pe cei tipici, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Aceștia vor participa în echipe mixte la activități sportive adaptate.
Fotbal, baschet, atletism și bocce
Programul cuprinde sesiuni de fotbal și baschet adaptat, atletism, yoga, stretching și bocce. Activitățile sunt coordonate de antrenori sportivi și kinetoterapeuți și se desfășoară cu ajutorul unor echipamente speciale.
Organizatorii susțin că proiectul contribuie la obiectivele Agendei Comunității Municipiului Sibiu privind coeziunea socială. Activitățile vor fi înregistrate și promovate și prin intermediul platformei Sibiu City App.
Eveniment public la finalul proiectului
Programul se va încheia cu un eveniment public de sensibilizare și o festivitate la care vor fi invitați reprezentanții comunității sibiene și ai presei locale. Copiii vor susține demonstrații sportive, iar organizatorii vor prezenta rezultatele proiectului și vor acorda diplome de participare.
Proiectul „Sport fără bariere” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.
„Prin «Sport fără bariere» transformăm terenul de joc într-un spațiu al egalității, unde accentul se pune pe cooperare și pe bucuria mișcării, nu pe competiție. Ne dorim o incluziune reală, aducând împreună copiii speciali și copiii tipici din Sibiu”, a declarat coordonatorul proiectului, Angelica Maria Moraru.




