Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu se alătură campaniei naționale de conștientizare privind prevenirea abuzului, neglijării, exploatării și traficului de minori, reamintind comunității că orice suspiciune privind un copil aflat în pericol trebuie semnalată imediat la 119, numărul unic național destinat raportării acestor situații.
Mesajul a fost transmis în contextul Zilei Mondiale împotriva Traficului de Persoane, marcată anual în data de 30 iulie, printr-o campanie derulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Reprezentanții autorităților subliniază că prevenirea timpurie și identificarea rapidă a riscurilor pot salva vieți, în special în cazul copiilor vulnerabili, expuși abuzului sau exploatării.
Potrivit materialelor de informare publicate în cadrul campaniei, protecția copiilor trebuie realizată atât la nivelul comunității, cât și în cadrul serviciilor rezidențiale, iar implicarea tuturor este esențială.
„Fiecare dintre noi – profesioniști, cadre didactice, vecini sau simpli cetățeni – avem datoria morală și legală de a nu privi în altă parte”, transmit organizatorii campaniei.
DGASPC Sibiu reamintește că orice persoană care observă un copil aflat într-o situație de risc, abuzat, neglijat sau expus exploatării poate apela 119, serviciu disponibil gratuit, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Apelurile sunt preluate de specialiști, iar cazurile sunt direcționate către instituțiile competente pentru intervenție și protecția copilului.
Autoritățile încurajează cetățenii să nu ignore semnele care pot indica existența unui abuz sau a unei situații de exploatare, subliniind că o sesizare făcută la timp poate contribui decisiv la protejarea unui copil și la prevenirea unor situații grave.





