Tragedie în Miercurea Sibiului: Un bărbat a fost găsit mort după ce s-ar fi împușcat din greșeală în cap!

Știri din Județ

Publicitate
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost găsit fără viață, prezentând o plagă prin împușcare în zona capului, pe un teren din spatele unei hale. Alarma a fost dată ieri, 17 august, în jurul orei 17:21, de către un angajat al unei societăți comerciale din localitate, care a sunat de urgență la numărul 112.

Potrivit unor imagini de pe camerele de supraveghere din zonă, bărbatul s-ar fi deplasat pe un triciclu având pușca asupra sa, moment în care, din greșeală, s-ar fi împușcat în cap.


Polițiștii sosiți la fața locului au identificat victima ca fiind un localnic din Miercurea Sibiului, iar în urma primelor verificări, anchetatorii au stabilit că bărbatul figura în evidențe ca deținător legal de arme de vânătoare și posedă permis de port-armă. Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu, unde specialiștii vor efectua necropsia pentru a stabili cu precizie cauza decesului.

„[…]În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul și dispunerea măsurilor legale care se impun.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri