Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Rășinari a fost reținut de polițiști fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Incidentul a avut loc în noaptea de 27 iulie, în jurul orei 00:30, când în incinta unui local din municipiul Sibiu, pe fondul unui conflict spontan, suspectul de 26 de ani l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în aceeași localitate.
În baza materialului probator administrat în cauză, la data de 25 august, polițiștii au dispus reținerea tânărului de 26 de ani pentru 24 de ore.
„[…]Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu




