Pe strada Grănicerilor numărul 75, în apropiere de magazinul Profi din Orlat, își găsește locul un spațiu de o liniște aparte. Moscheea „Al-Iman Cami”, nu reprezintă doar o simplă clădire dedicată rugăciunii, ci o poartă deschisă spre rugăciune și un refugiu cald care adună sub același acoperiș credincioși din diverse colțuri ale lumii. Înființată acum aproximativ trei ani jumătate, din dorința sinceră de a dărui comunității un loc de reculegere, lăcașul își primește vizitatorii printr-o credință care nu dezbină, ci unește sufletele.


Fondatorul acestei inițiative este Hamit Tașdelen, un om cu o poveste de viață impresionantă și plină de viraje neașteptate. De origine turcă, Hamit în vârstă de 63 de ani, a trăit o mare parte din viață în Germania. Acolo a făcut sport de performanță la nivel național în lupte libere, a urmat studii universitare și a condus afaceri de anvergură. După ce a trecut prin pierderi financiare, viața l-a adus în România la începutul anilor ’90, iar cu o ambiție remarcabilă, a luat-o de la capăt în zona Sibiului.

Privind în sus la spațiul nefolosit al uneia dintre clădirile sale din Orlat, Hamit a simțit că trebuie să facă un gest de recunoștință pentru divinitate. A folosit propriile resurse și a deschis ușile lăcașului pentru oricine are nevoie de rugăciune.
„M-am gândit că am camera liberă acolo, de ce să nu fac o moschee? Să fie pentru oamenii care vor să se roage. Pentru mine, Dumnezeu este bun. La Casa lui Dumnezeu toată lumea este liberă să intre.”
Deși în Orlat comunitatea musulmană numără doar câțiva membri, moscheea a devenit rapid un centru spiritual esențial pentru musulmanii din întregul județ Sibiu. În fiecare zi de vineri, lăcașul prinde viață când zeci de oameni veniți din Bangladesh, Pakistan, Siria, Turcia, trec pragul pentru rugăciunea colectivă. La orele amiezii se adună între 30 și 40 de persoane, iar de sărbatori chiar 300 de persoane sau peste 300 de persoane.
Oamenii sosesc treptat, iar slujba propriu-zisă durează în jur de 15-20 de minute, reprezentând un moment scurt, dar intens de conexiune, după care fiecare revine la activitățile zilnice.

Înainte de a păși pe covoarele din interior, credincioșii parcurg ritualul de purificare. Moscheea este echipată cu spații special amenajate unde aceștia își spală mâinile, fața și picioarele, punând accent pe curățenia corporală necesară înainte de rugăciune.
„Nu este o pregătire complicată. Fiecare vine, își spală mâinile, fața, picioarele. Important este să fii curat.”
În interior, rânduiala se desfășoară după reguli clare și pline de respect. Imamul intră primul cu aproximativ 30 de minute înainte și face o rugăciunea în timp ce comunitatea se adună. Conform tradiției islamice, spațiul de rugăciune este organizat separat pentru bărbați și femei, iar accesul în lăcaș impune descalțarea și purtarea baticului de către femei, norme de decență întâlnite în numeroase alte locuri de închinare din lume.


În ciuda experiențelor grele prin care a trecut în viață, Hamit păstrează o viziune extrem de deschisă și caldă asupra vieții, apreciind legăturile bune cu comunitatea românească și dialogul cu preoții de aici. Pentru el, ritualurile, fie că vorbim de postul Ramazan-ului de 30-31 de zile sau de sărbătoarea Bayram-ului, nu fac decât să confirme aceleași valori universale de cumpătare și dăruire.
Analizând propria credință în comparație cu tradiția creștină din România, Hamit Tasdelen observă cu atenție similitudinile profunde dintre cele două mari religii, considerând că acestea se potrivesc în proporție de aproape 80%. Din discuțiile purtate de-a lungul timpului cu preoți ortodocși, fondatorul moscheii a subliniat punctele comune fundamentale.
La fel cum creștinii taie mielul de Paște, musulmanii păstrează tradiția sacrificării mielului sau vițelului de sărbătoarea Kurban Bayram. Luna Ramazan-ului presupune un post negru strict de 30 sau 31 de zile, de la răsărit până la apus, foarte asemănător ca rânduială și abstinență cu perioadele de post riguros păstrate de credincioși. Purtarea baticului pe cap de către femei la intrarea în biserică sau moschee reprezintă o normă comună de decență și evlavie. Totodată, dacă un om este bolnav este scutit de a ține post sau dacă o femeie este însărcinată sau se află în perioada ciclului mentrual, aceasta este scutită de a ține postul și nu poate participa la slujbă.
„Religia este ca fiecare să fie liber. Voi ziceți God sau Dumnezeu, noi zicem Allah. Toți spunem Amin.”
Moscheea Al-Iman Cami din Orlat rămâne astfel nu doar un lăcaș de închinare, ci și mărturia vie a unui om care a învățat să dăruiască creând un pod durabil între culturi, unde orice om găsește un spațiu primitor de liniște și reculegere.
Moscheea este deschisă în fiecare vineri între orele 13:00-13:30 sau 13:30-14:00, unde orice om fie că este turist sau de altă religie, poate trece pragul lăcașului și să asiste la slujbă.






