Tinerii social-democrați din Sibiu au organizat un workshop despre prevenirea dependențelor

Știri din Județ

Publicitate
Tineretul Social Democrat Sibiu a organizat, în cadrul proiectului „Level Up”, un workshop dedicat dependențelor, prevenirii acestora și sprijinirii persoanelor afectate. La întâlnire a participat și consilierul local PSD Sibiu Corina Bokor.

Evenimentul a urmărit să le ofere participanților informații despre cauzele dependențelor, factorii de risc și formele de sprijin disponibile. Organizatorii au subliniat că adicția este un fenomen complex, influențat de factori individuali, familiali și sociali, și nu poate fi pus exclusiv pe seama alegerilor personale.

În cadrul discuțiilor a fost evidențiat rolul prevenției, al informării corecte și al intervenției timpurii. Accesul la servicii de specialitate și existența unor forme reale de sprijin pot reduce efectele produse de dependențe asupra persoanelor afectate și a familiilor acestora.

Apel pentru implicarea comunității și a autorităților

Reprezentanții PSD Sibiu consideră că asemenea întâlniri pot contribui la diminuarea prejudecăților și la crearea unui climat în care persoanele afectate să poată cere ajutor fără teama de a fi judecate sau marginalizate.

„Dependențele reprezintă o temă care necesită atenție constantă și o abordare pe termen lung, prin educație, prevenție, informare și promovarea unor forme adecvate de sprijin și intervenție. Implicarea comunității sibiene și dezvoltarea unor astfel de inițiative de către autorități pot contribui la creșterea gradului de conștientizare și la consolidarea unei atitudini mai responsabile față de această problemă”, a declarat consilierul local PSD Sibiu Corina Bokor, participantă la workshop.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Un incendiu de vegetație a izbucnit lângă Poplaca!