Lucrările de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Sibiu continuă și în luna septembrie. Apă Canal Sibiu anunță că intervențiile au fost deja încheiate pe 40 de străzi, în cadrul celor două contracte majore de investiții aflate în derulare în oraș.
Zona 1: lucrări realizate în proporție de 80%
În Zona 1, aferentă contractului CL2, stadiul lucrărilor a ajuns la 80%. Din cele 31 de străzi cuprinse în proiect, 19 sunt finalizate. Intervențiile au vizat reabilitarea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, majoritatea lucrărilor fiind executate sub carosabil.
Lucrările au fost încheiate pe străzile Agarbiciu, Alexandru Vlahuță, Aviației, Avrig, Calea Cisnădiei, Calea Dumbrăvii, Calea Șurii Mici, Cristian, I.C. Drăgușanu, Iazului, Jina, Litovoi Vodă, Luarea Bastiliei, Ogorului, Parcul Subarini, Pictor Theodor Aman, Salzburg, Ștrandului și Tilișca.

Zona 2: 21 de străzi finalizate
În Zona 2, contractul CL3, stadiul fizic raportat la 31 august 2026 era de 62%. Proiectul include lucrări pe 45 de străzi, dintre care 21 au fost finalizate.
Este vorba despre străzile Cezar Boliac, Charles Darwin, Corneliu Coposu, Ecaterina Varga, Fabricii, Frații Grachi, Frezorilor, General Iacobici, Gheorghe Bănciulescu, Hegel, Hermann Oberth, Lânii, Lazaret, Luceafărului, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Dăscălescu, Reconstrucției, Solidarității, Spartacus, Urlea și Walter Mărăcineanu.
Unde mai sunt șantiere și care sunt termenele
Cele două contracte fac parte din Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județele Sibiu și Brașov, investiția cumulată fiind de aproape 250 de milioane de lei, fără TVA.
În Zona 1, constructorii au raportat următoarele termene: pe strada Rahovei, lucrările de montare a conductei, probele de presiune și refacerea carosabilului ar urma să fie încheiate până în 12 septembrie, iar pe Bulevardul Victoriei lucrările la căminele de vane și contorizarea branșamentelor au termen 13 septembrie.
Pe DJ Sibiu–Poplaca, montarea conductei ar trebui finalizată până în 18 septembrie. Pe strada Rennes, lucrările sunt programate pentru finalizare în cursul lunii septembrie, iar pe Șoseaua Alba Iulia și strada Verzăriei, unde se montează o nouă rețea de canalizare și se reface drumul, termenul indicat este 30 septembrie.
În Zona 2, pe strada Constituției conectarea noii conducte la sistem are termen 11 septembrie. Pe Cibinului, Ștefan cel Mare și Viitorului, lucrările la conducte, branșamente și carosabil sunt programate să se încheie până în 30 septembrie.
Lucrări până în noiembrie pe Turnișorului și Filosofilor
Cele mai îndepărtate termene sunt anunțate pentru Calea Turnișorului, unde sunt prevăzute diagnostic arheologic, montarea conductei și refaceri ale carosabilului, și pentru strada Filosofilor, unde conducta este reabilitată prin tehnologia de cămășuire interioară.
În ambele cazuri, termenul raportat este 15 noiembrie 2026.
Apă Canal Sibiu precizează că termenele sunt cele asumate de constructori în raportările săptămânale și pot suferi modificări în funcție de condițiile geotehnice întâlnite în subsol sau de evoluția vremii.
Potrivit companiei, numai în Zona 2 extinderea și înlocuirea rețelelor însumează peste 22 de kilometri, investițiile urmărind modernizarea infrastructurii, creșterea capacității rețelelor și reducerea riscului de avarii.




