Colegiul Medicilor Veterinari – Filiala Sibiu atrage atenția crescătorilor de animale asupra obligațiilor pe care le au pentru prevenirea bolilor transmisibile între animale, dar și a celor care pot ajunge la om. Medicii veterinari subliniază că sănătatea efectivelor depinde inclusiv de respectarea regulilor privind bunăstarea, mișcarea animalelor, vaccinarea, igiena exploatațiilor și comercializarea produselor de origine animală.
Animalele trebuie identificate și înregistrate la timp
Potrivit informării transmise în 4 septembrie de Colegiul Medicilor Veterinari – Filiala Sibiu, crescătorii trebuie să colaboreze cu medicii veterinari arondați pentru identificarea și înregistrarea animalelor și pentru actualizarea bazei de date ori de câte ori apar modificări în efective.
Fătările, cumpărările, vânzările, mortalitățile sau donațiile trebuie comunicate medicului veterinar la momentul producerii lor. De asemenea, proprietarii trebuie să dețină carnetele de sănătate ale animalelor și documentele necesare atunci când intenționează să le transporte sau să le comercializeze.
În cazul deplasării animalelor, crescătorii trebuie să aibă asupra lor, după caz, cartea exploatației, formularul de mișcare, documentele de sănătate, pașaportul pentru bovine și cabaline și certificatele necesare transportului către abator.
Vaccinări, analize și izolarea animalelor bolnave
Medicii veterinari amintesc și obligația proprietarilor de a permite efectuarea controalelor și acțiunilor de prevenție: supraveghere clinică, recoltarea de probe pentru analize de laborator, tratamente antiparazitare și vaccinări profilactice sau efectuate atunci când situația epidemiologică o impune.
În cazul diagnosticării unor boli transmisibile, crescătorii trebuie să respecte măsurile dispuse de autoritatea veterinară, inclusiv izolarea sau eliminarea animalelor afectate din efectiv.
Un capitol separat privește animalele de companie. Colegiul Medicilor Veterinari atrage atenția că gestionarea necorespunzătoare a câinilor, pisicilor și a altor animale poate favoriza transmiterea unor boli grave către alte animale sau către oameni.
Dezinfecție în ferme și reguli stricte pentru sacrificare
Crescătorii trebuie să asigure curățarea mecanică și dezinfecția adăposturilor, precum și operațiunile de deratizare și combatere a insectelor, realizate cu personal de specialitate.
Cadavrele și deșeurile animaliere trebuie colectate și transportate către unități autorizate pentru neutralizare, cu sprijinul autorităților locale. Totodată, sacrificarea animalelor este permisă în unități de abatorizare autorizate și cu documentele sanitare veterinare necesare.
Pentru vânzarea legală a producției primare sau a produselor obținute prin procesarea acesteia, producătorii trebuie să obțină documentele de înregistrare de la DSVSA. Comercializarea alimentelor trebuie realizată doar în spații autorizate sanitar-veterinar, cu respectarea condițiilor de igienă și temperatură.
Colegiul Veterinarilor cere și sprijin mai mare din partea statului
Reprezentanții Colegiului Medicilor Veterinari arată că prevenirea bolilor nu depinde doar de crescători și medici veterinari, ci și de modul în care autoritățile asigură cadrul legislativ, finanțarea și dotările necesare serviciilor veterinare.
În document este solicitat sprijin din partea Guvernului, ANSVSA și DSVSA județene pentru asigurarea resurselor financiare și tehnico-materiale necesare activității veterinare, dar și continuarea formelor de sprijin financiar pentru crescătorii de animale.
Informarea este semnată de dr. Ioan Viorel Pențea, secretarul Colegiului Medicilor Veterinari – Filiala Sibiu.




