Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide stagiunea 2026–2027 cu premiera spectacolului „Baronul din copaci”, în regia lui Alexandru Dabija. Premiera este programată sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18:00, după o avanpremieră în aceeași zi, la ora 11:00.
O poveste despre libertate, curaj și schimbarea perspectivei
Spectacolul pornește de la povestea lui Cosimo, personajul imaginat de scriitorul italian Italo Calvino, un copil care se urcă într-un copac și hotărăște să nu mai coboare niciodată. Gestul său de revoltă devine începutul unei aventuri despre libertate, curaj și felul în care lumea poate fi privită diferit.
Noua producție a Teatrului „Gong” este o adaptare liberă, cu mult umor, care aduce în fața publicului teme precum relația cu natura, libertatea de a gândi singur și curajul de a pune sub semnul întrebării lucrurile considerate „normale”.
„În septembrie ne întoarcem la teatru și la școală. Copiii pornesc spre clase cu ghiozdane poate prea mari pentru ei, iar noi adulții ne întoarcem la birouri uneori cu propriile noastre bagaje mai puțin vizibile. La teatru avem, însă, privilegiul de a ne întoarce puțin și la copilul care am fost”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Acesta subliniază că începutul unei stagiuni și începutul unui an școlar vorbesc, în fond, despre educație, curiozitate, imaginație și curajul de a privi lucrurile altfel.
Spectacol recomandat copiilor de peste 8 ani
De la salvarea unor melci până la confruntarea cu ideea de putere și cucerire, aventura lui Cosimo se transformă într-o reflecție despre imaginație, grijă și posibilitatea de a schimba lumea începând cu perspectiva din care o privim.
Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta de peste 8 ani.
Dramatizarea și adaptarea sunt semnate de Mihaela Michailov, după Italo Calvino, regia artistică îi aparține lui Alexandru Dabija, iar coordonarea artistică este realizată de Nicoleta Lefter. Scenografia este semnată de Gabi Albu, păpușile de Remus Gabor, iar muzica de Ștefan Baghiu.
Din distribuție fac parte Gabriel Muncuș, Jenö Major, Barbara Crișan, Eliza Păuna, Paul Bondane, Eleonora Coșuleț, Claudia Stühler, Mircea Corcoveanu și Claudiu Fălămaș.
Trei reprezentații în weekend
Publicul va putea vedea spectacolul sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11:00, în avanpremieră, și de la ora 18:00, în premieră. O nouă reprezentație este programată duminică, 13 septembrie, de la ora 11:00.
Biletele costă 12 lei, tarif unic flexibil, și pot fi cumpărate online sau de la sediul Teatrului „Gong”.




