Filarmonica de Stat Sibiu are un nou manager interimar!

Știri din Județ

Publicitate
Octavian Gheorghiu preia începând de astăzi funcția de manager interimar al Filarmonicii de Stat Sibiu. Acesta este solist instrumentist la clarinet în cadrul orchestrei Filarmoncii, iar obiectivul său principal este de a asigura continuitatea activității instituției și buna desfășurare a proiectelor aflate în derulare.


Potrivit instituției, în perioada următoare prioritățile noii conduceri vor fi continuarea proiectelor deja începute, respectarea angajamentelor asumate față de public, artiști și parteneri, precum și menținerea unui cadru de lucru stabil și deschis dialogului.


„Îmi asum această responsabilitate cu respect față de misiunea instituției, față de echipa sa și față de public. În această perioadă, ne propunem să ducem mai departe proiectele începute, să păstrăm ceea ce a fost făcut să funcționeze, după un mare efort și după o lungă perioada de conflicte, și să asigurăm continuitatea necesară unei instituții culturale active și relevante.”,a declarat Octavian Gheorghiu


Totodată, rprezentanții instituției dau asigurări că Filarmonica de Stat Sibiu își va continua programul și proiectele anunțate, păstrând în centrul activității sale accesul publicului la cultură, susținerea creației și colaborarea cu profesioniștii din domeniu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri