Scandalul repartizării la Școala „Regina Maria” din Sibiu: 106 copii redistribuiți după intervenția ISJ, părinți revoltați și întrebări fără răspuns

Știri din Județ

Publicitate
Unul dintre cele mai tensionate începuturi de an școlar din Sibiu se desfășoară la Școala Gimnazială „Regina Maria”, unde repartizarea elevilor din clasele pregătitoare a fost refăcută după ce Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a constatat că procedura inițială nu a respectat prevederile legale. 106 copii au fost redistribuiți după ce începuseră deja cursurile și își cunoscuseră colegii și învățătoarele. Vineri seara, părinții au participat la o ședință care a început cu aproximativ 40 de minute întârziere și a durat aproape două ore. La final, listele au fost trimise spre validare, iar mai mulți părinți au rămas nemulțumiți în fața școlii, așteptând să vadă noile repartizări.

11 sesizări au declanșat controlul Inspectoratului Școlar

Scandalul a pornit după ce la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu au fost depuse 11 sesizări privind modul în care au fost constituite clasele pregătitoare. Reclamațiile vizau faptul că prima repartizare nu ar fi fost realizată potrivit procedurii impuse de cadrul legal și de metodologia aplicabilă.

Controlul ISJ Sibiu a confirmat existența unor probleme. Din răspunsul oficial transmis de Inspectorat rezultă că procedura aprobată de școală prevedea repartizarea elevilor în ordine alfabetică, conform algoritmului stabilit prin Ordinul Ministerului Educației nr. 3945/2024, însă distribuirea inițială s-a realizat în ședința Consiliului de Administrație, prin extragerea nominală a elevilor de către conducerea unității, și nu în cadrul comisiei de înscriere și distribuire aleatorie. Inspectoratul a mai constatat că data și ora ședinței nu au fost anunțate public astfel încât părinții să poată participa în calitate de observatori, iar operațiunile nu au fost consemnate complet și verificabil.

În urma verificării, Inspectoratul a cerut reluarea integrală a procedurii pentru cei 106 elevi înscriși în clasele pregătitoare.

Școala avea deja o procedură. Problema a fost modul în care a fost aplicată

Școala Gimnazială „Regina Maria” avea o procedură operațională aprobată încă din luna mai 2026. Documentul stabilea responsabilități pentru comisia de înscriere și distribuire, conducerea unității și Consiliul de Administrație și făcea trimitere explicită la principiile nediscriminării, echității, egalității de șanse și transparenței.

Procedura inițială prevedea formarea listelor de elevi și distribuirea alternativă a acestora, în ordine alfabetică, după criteriile prevăzute. Era reglementată și participarea părinților sau reprezentanților legali, în calitate de observatori, la anumite etape ale procesului.

După controlul Inspectoratului, școala a aprobat în 10 septembrie o nouă procedură. Documentul revizuit introduce explicit adresa transmisă de ISJ în 9 septembrie și stabilește din nou etapele de repartizare, rolul comisiei, participarea părinților ca observatori și validarea rezultatului.

Între cele două documente există și modificări tehnice. De exemplu, în prima procedură, pentru clasa pregătitoare, prima listă începea cu băieții și a doua cu fetele, în timp ce în procedura revizuită ordinea este inversată. Cum repartizarea se face alternativ între cele două liste, această modificare poate influența componența concretă a claselor.

Directoarea a recunoscut în ședință unele dintre erorile procedurii inițiale

La ședința de vineri seara a participat și un reporter Sibiu Independent. În timpul discuțiilor, conducerea școlii a recunoscut că prima ședință de distribuire nu fusese anunțată public și că metodologia nu fusese prezentată corespunzător părinților.

„Ședința de distribuire a elevilor este cea care trebuia să se facă. Este una dintre erori. Nu am anunțat ședința publică și nu am prezentat metodologia și ordinul de repartizare”, a explicat conducerea școlii în timpul întâlnirii, precizând că tocmai de aceea noua ședință a fost organizată în prezența părinților, aceștia având rol de observatori.

Părinții au cerut însă explicații suplimentare despre toate problemele constatate și despre modul în care s-a ajuns la prima repartizare. Mai mulți dintre cei prezenți au reclamat faptul că directoarea și-a asumat existența unor greșeli, dar nu ar fi explicat punctual cine le-a făcut, cum au apărut și cine răspunde pentru ele.

„Nu a răspuns la absolut nimic din ce am întrebat-o și am rugat-o să ne dea detalii”, a declarat pentru Sibiu Independent unul dintre părinții prezenți.

Părinți nemulțumiți că au fost tratați doar ca „observatori”

Un alt punct care a provocat tensiuni a fost statutul părinților în cadrul ședinței. Conducerea școlii le-a reamintit că, potrivit procedurii, participă în calitate de observatori, însă mai mulți dintre aceștia au considerat că nu li s-a permis suficient să își exprime întrebările și nemulțumirile.

„Am venit în calitate de părinți. (…) Acum 24 de ore am primit solicitarea pe WhatsApp. Am venit la ședință și am fost certați că de ce vorbim”, a declarat unul dintre părinți.

Un alt părinte a spus după întâlnire că sperase ca opiniile celor prezenți să conteze mai mult în desfășurarea discuției: „Am sperat că se poate schimba ceva, mi s-a spus că noi suntem pur și simplu observatori. Am încercat să ne impunem punctul de vedere, dar n-am făcut decât să întârziem procesul”.

Informarea a venit în seara precedentă. Nu toți părinții au putut ajunge

Părinții au criticat și modul în care a fost anunțată ședința. Potrivit declarațiilor culese de Sibiu Independent, informarea a ajuns la familii abia în seara precedentă, ceea ce a făcut ca o parte dintre părinți să nu poată participa.

„Aseară”, au răspuns mai mulți părinți atunci când au fost întrebați când au aflat de organizarea ședinței.

Aceștia au arătat că, pentru o problemă care privește peste 100 de copii și care a dus deja la depunerea a 11 sesizări la Inspectoratul Școlar, timpul de reacție a fost prea scurt.

Niciun reprezentant al ISJ Sibiu la ședință

O altă nemulțumire exprimată repetat de părinți a fost absența unui reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. În condițiile în care procedura era refăcută chiar ca urmare a controlului ISJ și a reclamațiilor părinților, o parte dintre cei prezenți considerau necesară participarea unui inspector care să explice cadrul legal și modul în care trebuia desfășurată repartizarea.

„Pentru atâtea sesizări (…) nu au trimis măcar un reprezentant”, a spus un părinte după încheierea întâlnirii.

Un alt părinte a afirmat că prezența Inspectoratului ar fi fost mai utilă decât intervențiile altor persoane prezente la ședință: „Mai de ajutor era să facă totul cum trebuie de la început”, a spus acesta, cerând inclusiv verificarea modului în care s-a ajuns la situația actuală.

„După o săptămână de școală, acum o luăm de la zero”

Dincolo de discuțiile despre proceduri, cea mai mare temere a părinților este efectul noii repartizări asupra copiilor. Elevii au început deja școala, și-au cunoscut colegii, au intrat în clase, și-au întâlnit învățătoarea și au început să se acomodeze cu noul mediu.

Un părinte intervievat de Sibiu Independent înaintea ședinței a descris situația astfel: „După o săptămână de școală, părinții și-au luat concediu, și-au luat liber de la lucru sau poate chiar fără plată unii dintre ei. Am venit toată săptămâna, am venit să obișnuim copiii cu școala și acum o luăm de la zero, pentru că se vor schimba clasele, se vor schimba învățătorii”.

Același părinte a explicat că schimbarea nu este una pur administrativă pentru un copil de șase ani. „În fiecare zi, copilul meu venea acasă și îmi spunea: uite, mi-am făcut un prieten, mi-am mai făcut un prieten. (…) Și acum să-i spui: știi, nu mai ești în clasă cu prietenul respectiv”.

Pentru mai multe familii, schimbarea învățătoarei este la fel de importantă ca schimbarea colectivului. În primele zile de școală, copiii au început deja să dezvolte o relație cu cadrul didactic, iar părinții se tem că o nouă repartizare îi obligă să reia întregul proces de adaptare.

„Cine își asumă? Copiii își asumă schimbarea”

În timpul discuțiilor, părinții au pus sub semnul întrebării și modul în care conducerea școlii vorbește despre asumarea greșelilor. Unul dintre ei a susținut că simpla recunoaștere a erorilor nu reprezintă o asumare reală dacă efectele sunt suportate exclusiv de elevi și familiile lor.

„În realitate, nu ne asumăm nimic. (…) Și cine își asumă? Copiii își asumă schimbarea, de fapt”, a spus părintele.

Acesta a criticat și faptul că, în opinia sa, interesul copilului nu ar fi fost suficient discutat în timpul ședinței: „N-am auzit-o să zică: spre beneficiul copilului. (…) Lasă, copiii se adaptează, nu-i o problemă”.

„O procedură foarte simplă. Cum se poate greși?”

Unii părinți au pus sub semnul întrebării chiar posibilitatea unei simple erori tehnice, argumentând că algoritmul de repartizare este relativ ușor de aplicat odată ce listele sunt întocmite corect.

„S-a făcut o greșeală în repartizarea copiilor. Dar nu văd ce greșeală poate să fie, e o procedură foarte simplă, care eu personal, în trei minute, dacă am lista copiilor, pot să o fac într-un Excel foarte simplu. Adică e ceva banal. O procedură care se face de ani de zile”, a declarat un părinte.

Alții au reclamat existența unor probleme inclusiv în datele copiilor. „Date de naștere greșite, vârstă greșită”, a spus unul dintre părinții intervievați după ședință, criticând totodată durata și modul de organizare a întâlnirii.

Suspiciuni și acuzații între părinți

Atmosfera tensionată a fost alimentată și de suspiciunile unor părinți că prima repartizare ar fi putut favoriza anumite familii sau anumite opțiuni privind cadrele didactice. Aceste acuzații nu sunt demonstrate și, în acest moment, reprezintă exclusiv opiniile și suspiciunile celor care le-au formulat.

Un părinte a cerut public verificarea modului în care a fost realizată prima repartizare și dacă au existat eventuale intervenții. „Părerea mea e că ar trebui să se înceapă o anchetă, să se vadă cine a vorbit cu cine (…) De ce s-a ajuns la chestia asta?”, a declarat acesta.

În aceeași ședință, unii părinți au întrebat și dacă procedurile din anii anteriori au fost organizate în mod similar. În cadrul întâlnirii de astăzi a fost ridicată explicit întrebarea dacă anul trecut ședința de repartizare fusese anunțată public. Răspunsul consemnat în discuție a fost negativ.

Surse din școală susțin, de asemenea, că și în anul precedent s-ar fi procedat într-o manieră asemănătoare, fără ca situația să genereze atunci un scandal. Informația nu este confirmată oficial și ar necesita verificarea documentelor de repartizare din anul școlar anterior.

Reguli speciale pentru gemeni

Noua procedură clarifică și situația gemenilor. Părinții trebuie să depună o cerere prin care să precizeze dacă doresc ca cei doi copii să fie repartizați în aceeași clasă sau în clase diferite.

În cazul în care familia solicită ca gemenii să rămână împreună, cel de-al doilea copil va fi repartizat în clasa în care ajunge primul dintre frați. Procedura revizuită reglementează explicit această posibilitate.

În noile liste au existat și două situații particulare pentru care au fost prevăzute locuri distincte: un copil din Ucraina și un copil înscris prin structurile Comandamentului NATO de la Sibiu.

Listele au fost refăcute și trimise spre validare

După aproximativ două ore de discuții, noile liste au fost întocmite și trimise spre validare. Mai mulți părinți au rămas în fața Școlii „Regina Maria”, așteptând afișarea rezultatului și încercând să afle dacă elevii vor rămâne în colectivele în care începuseră deja anul.

„Așteptăm să vedem în ce clase mergem. Ne gândim dacă să facem o deschidere simbolică luni pentru copii, să afle și ei în ce clasă vor fi. Să repetăm cumva începutul de an. Este de o tragicomedie ce trăim”, a spus unul dintre părinți.

Pentru unele familii, speranța era ca, în urma noii distribuiri și a repartizării cadrelor didactice, schimbările să fie cât mai mici. Pentru altele, prioritatea era ca măcar noua procedură să fie una clară și definitivă, astfel încât copiii să nu mai fie puși din nou în situația de a schimba clasa.

ISJ verifică separat și repartizarea elevilor din clasele a V-a

Cazul claselor pregătitoare nu este singurul analizat la Școala „Regina Maria”. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu verifică separat și situația constituirii claselor a V-a.

Potrivit răspunsului oficial al instituției, pentru clasele a V-a au fost formulate mai multe reclamații, iar documentele prezentate inițial la control nu au permis reconstituirea clară și completă a tuturor operațiunilor și nici stabilirea fără echivoc a efectivelor finale. Școala trebuie să transmită documente suplimentare, după care Inspectoratul va decide dacă procedura a fost respectată sau dacă sunt necesare alte măsuri.

Cine răspunde pentru repartizarea inițială?

Aceasta rămâne una dintre principalele întrebări după refacerea claselor. Inspectoratul Școlar arată că responsabilitatea aplicării procedurilor revine conducerii unității de învățământ, comisiei de înscriere și distribuire aleatorie și Consiliului de Administrație, fiecare în limitele atribuțiilor sale.

ISJ precizează că o eventuală răspundere individuală poate fi stabilită după analiza completă a faptelor și cu respectarea procedurilor legale.

Deocamdată, efectul concret al intervenției Inspectoratului este refacerea repartizării. Pentru părinți, însă, problema nu se încheie cu publicarea unor noi liste. Ei cer explicații despre modul în care a fost realizată prima distribuire, despre erorile recunoscute de conducerea școlii, despre lipsa transparenței inițiale și despre cine își asumă consecințele asupra copiilor.

După o săptămână în care elevii au intrat în clase, și-au cunoscut colegii și învățătoarele, peste 100 de familii au ajuns să aștepte din nou, vineri seara, în fața școlii, pentru a afla de unde va începe, de fapt, anul școlar al copiilor lor.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri