Revedere după 45 de ani la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Absolvenții promoției 1977-1981 ai Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, s-au reîntâlnit joi, 10 septembrie, la 45 de ani de la finalizarea studiilor.

Foștii colegi au revenit la Sibiu pentru o întâlnire în cadrul căreia s-au rugat împreună, au pomenit profesorii și colegii trecuți la cele veșnice și și-au prezentat realizările din activitatea pastoral-misionară și din viața personală.

Programul a început în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, unde un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire pentru profesorii și absolvenții promoției care au trecut la Domnul.

Soborul a fost condus de pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, alături de pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, profesor emerit al Facultății de Teologie din Sibiu, ambii absolvenți ai promoției 1977-1981.

După slujba de pomenire a fost oficiat un Te Deum de mulțumire pentru cei 45 de ani care au trecut de la absolvire și pentru sprijinul primit de absolvenți în activitatea desfășurată în slujba Bisericii și în viața de familie.

Mesajul Patriarhului Daniel, transmis la Sibiu

La finalul momentului religios, pr. Nicolae Dascălu a transmis mesajul de binecuvântare al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, și a vorbit despre rolul școlii teologice sibiene în istoria învățământului teologic din România.

„În această zi, ne cuprind pe toţi emoţiile, pentru că venim aici, la o şcoală cu valoare de simbol în istoria Bisericii Ortodoxe Române şi a învăţământului teologic din ţara noastră”, a spus pr. Nicolae Dascălu.

Acesta a amintit că rădăcinile învățământului teologic sibian sunt plasate de istorici în anul 1786 și a vorbit despre continuitatea dintre generațiile care au studiat aici și actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Generația noastră a trăit jumătate din viață în dictatură și jumătate în libertate”

Pr. Nicolae Dascălu a vorbit și despre experiența generației sale, care a traversat atât perioada regimului comunist, cât și anii de după 1989.

„Generaţia noastră este cea care a trăit jumătate din viaţa de până acum într-un anumit regim, de dictatură şi cealaltă jumătate, în libertate. Acum, ajunşi la vârsta înţelepciunii, ne întrebăm cum se trăieşte, cum se administrează libertatea şi încercăm să-i învăţăm şi noi pe ucenicii noştri, pe credincioşii noştri cum se trăieşte libertatea în Hristos”, a afirmat acesta.

Consilierul patriarhal a transmis, de asemenea, un mesaj de apreciere pentru soțiile și fiicele preoților, despre care a spus că au un rol important în sprijinirea misiunii Bisericii în societate.

El a amintit și legătura Patriarhului Daniel cu școala teologică din Sibiu, unde acesta și-a început studiile teologice.

Întâlnirea a continuat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu”

Cea de-a doua parte a reuniunii s-a desfășurat în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie.

Pr. prof. dr. Nicolae Chifăr le-a urat bun-venit foștilor colegi și a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

„Am început această zi în rugăciune şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în capela în care ne-am rugat timp de patru ani, în studenţie, dimineaţa şi seara, pentru ca Bunul Dumnezeu să ne înţelepţească şi să ajungem slujitori ai Lui”, a spus pr. prof. dr. Nicolae Chifăr.

Acesta a evocat și profesorii care au format generațiile de teologi de la Sibiu, subliniind contribuția lor la dezvoltarea școlii teologice.

În continuare a fost citit catalogul promoției, iar absolvenții prezenți și-au prezentat activitatea desfășurată în comunitățile în care au slujit de-a lungul anilor.

Foștii colegi au depănat amintiri din perioada studenției și au evocat profesorii și personalitățile teologice care i-au format în cei patru ani de studii la Sibiu.

Întâlnirea promoției 1977-1981 s-a încheiat cu o agapă frățească.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri