De la Teologie la Radiologie Intervențională. Povestea lui Ciprian Juravle, medic specialist la Spitalul Județean Sibiu!

Știri din Județ

Publicitate
Venit din Suceava la Sibiu în anul 2010, medicul Ciprian Juravle are un parcurs profesional aparte. Licențiat în Teologie, a absolvit ulterior Medicina, și-a început rezidențiatul în Hematologie, iar apoi s-a orientat către Radiologie și Imagistică Medicală, continuându-și pregătirea în Neuroradiologie Intervențională la spitalul universitar din Strasbourg, Franța, cât și în centre medicale importante din țară. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde face parte din echipa de Radiologie Intervențională care a realizat recent prima procedură de chemoembolizare hepatică de acest tip din cadrul spitalului și din județul Sibiu. Într-un interviu acordat publicației noastre, medicul a vorbit despre drumul său profesional, dezvoltarea Radiologiei Intervenționale la Sibiu, provocările sistemului medical, dar și despre pasiunile și legătura sa cu orașul pe care îl consideră acasă.
FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle

Vocația de a ajuta: un drum inedit de la Teologie la Medicină

L-am întrebat pe medicul Ciprian Juravle cum a început parcursul său profesional, iar povestea sa este una mai puțin obișnuită, marcată de dorința de a fi aproape de oameni.

„Am venit din Suceava pentru facultatea de Teologie, după care am simțit nevoia să ajut oamenii și să fac ceva mai mult, iar medicina a fost un domeniu care m-a atras și am avut parte de niște direcții foarte importante la începutul drumului, care m-au adus pe drumul medicinei. Deși la început mi se părea imposibil, ulterior mi-am dat seama că mi-am găsit locul în acest domeniu foarte vast. După ce mi-am susținut licența în Teologie pastorală, mi-am continuat parcursul în domeniul medical. A fost un parcurs mai sinuos, dar foarte interesant și plin de provocări. Nu regret nicio secundă prima facultate, pentru că ea m-a adus aici. Din punctul meu de vedere, sunt două facultăți cu profil diferit, dar complementare. Fiecare te ajută să înțelegi anumite perspective ale dimensiunii umane, dacă ai deschiderea necesară pentru a vedea astfel lucrurile.”

FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle

Alegerea supraspecializării. O descoperire în timpul unei burse Erasmus!

Interesul pentru Radiologia Intervențională a apărut încă din anii de studiu, în urma unei experiențe care avea să îi influențeze ulterior parcursul profesional.

„Prima mea specializare a fost Hematologia. Însă, în timpul unei burse Erasmus de practică de vară în Portugalia, am văzut pentru prima dată ce presupune Radiologia Intervențională. A fost contextul care m-a făcut să mă gândesc serios la această direcție. Atunci am spus că mi-ar plăcea să fac și eu asta, iar aproape zece ani mai târziu chiar s-a concretizat. Ulterior, am plecat într-un stagiu de supraspecializare în Franța, la Strasbourg, unde am petrecut aproape doi ani și unde am întâlnit niște oameni extraordinari, care m-au învățat foarte multe lucruri și care m-au ajutat mult să mă dezvolt. M-am pregătit inițial în Neuroradiologie Intervențională, după care mi-am extins pregătirea către Radiologia Intervențională periferică. Am urmat și o scurtă perioadă de pregătire în Radiologie Intervențională Oncologică la Institutul Gustave Roussy din Paris. Pentru formarea necesară în acest domeniu am urmat ulterior stagii suplimentare și în centre din București, la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Universitar.”

FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle

Radiologia intervențională la Sibiu: o activitate aflată în plină dezvoltare

Potrivit medicului, activitatea din sala de angiografie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în ultimii ani, iar gama procedurilor realizate este în continuă extindere.

„Activitatea noastră a început relativ recent, în 2024, iar în doi ani am reușit să dezvoltăm un volum și o varietate de proceduri comparabile cu cele ale unor centre cu experiență mai îndelungată. O mare parte dintre procedurile pe care le realizăm sunt destinate pacienților cu arteriopatii ale membrelor inferioare. În multe dintre aceste cazuri efectuăm angioplastii cu balon și implantări de stent la nivelul arterelor care s-au îngustat sau s-au blocat și, prin procedurile pe care le facem, ajutăm la o mai bună circulație a sângelui la nivelul arterelor pe care le reparăm. Sub ghidaj imagistic putem vedea în timp real anatomia vasculară și putem interveni minim invaziv. Radiologia intervențională cuprinde însă un spectru foarte larg de proceduri, de la puncții și biopsii ghidate imagistic până la biopsii percutane ghidate ecografic și CT, ablații, embolizări tumorale și proceduri endovasculare complexe. Pentru dezvoltarea în continuare a activității din sala de angiografie avem nevoie de o finanțare mai complexă, care să permită tratarea unor patologii tot mai diverse și mai complexe. Ne dorim să putem interveni și în patologia venoasă, prin proceduri precum trombectomia mecanică în tromboembolismul pulmonar sau în tromboza venoasă profundă, dar și să dezvoltăm tratamente oncologice minim invazive, precum crioablațiile și radioablațiile tumorale. Aceste proceduri presupun utilizarea unor materiale, echipamente și resurse specializate, iar accesul pacienților la ele depinde de existența unor mecanisme de finanțare adecvate.”

FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle

Premieră medicală la Spitalul Județean Sibiu

Pe lângă intervențiile vasculare periferice, echipa de Radiologie Intervențională din Sibiu a realizat recent o procedură în premieră pentru spital și pentru județ: o chemoembolizare hepatică cu microsfere degradabile, destinată tratamentului unui pacient cu carcinom hepatocelular.

„Săptămâna trecută, împreună cu echipa de Radiologie Intervențională din Sibiu, am reușit să efectuăm o chemoembolizare hepatică folosind un anumit tip de microsfere. Procedura a decurs foarte bine și ne bucurăm că am reușit să introducem această metodă și la Sibiu. Am spart gheața și sperăm să putem face cât mai multe astfel de proceduri, pentru că Radiologia Intervențională în oncologie are numeroase indicații și poate ajuta foarte mulți pacienți. Pacientul care a beneficiat de procedură este un domn în vârstă de 70 de ani, care a fost externat în stare bună. Evoluția imediat postprocedurală a fost favorabilă, fără complicații, iar probele biologice au avut o evoluție bună. Urmează, desigur, monitorizarea în timp pentru a putea evalua răspunsul terapeutic. Aceste tehnici sunt foarte importante deoarece, în anumite situații, pot reprezenta una dintre puținele opțiuni terapeutice disponibile pentru pacient.”

Pentru cei din afara sistemului medical, medicul explică într-un limbaj accesibil principiul chemoembolizării:

„Chemoembolizarea este o procedură prin care tratamentul este dus direct la nivelul tumorii. Medicul introduce un tub foarte subțire, numit cateter, printr-o mică înțepătură într-o arteră, de obicei la nivelul coapsei sau al mâinii, și îl ghidează până la vasele de sânge care alimentează tumora. Odată ajuns acolo, administrează medicamentul citostatic direct în zona bolnavă. În același timp, sunt introduse niște particule speciale care reduc sau blochează circulația sângelui către tumoră. În acest fel, tratamentul acționează în două direcții: medicamentul ajunge concentrat la nivelul tumorii, iar aceasta primește mai puțin sânge și mai puține substanțe nutritive de care are nevoie pentru a crește. Procedura se face minim invaziv, fără o operație clasică, iar pacientul este monitorizat atent pe tot parcursul intervenției. Este o procedură realizată de mult timp în centre din România și ne bucurăm că am reușit să o introducem și la Spitalul Județean Sibiu. Desigur, nu orice pacient și nu orice tumoră pot beneficia de chemoembolizare. Există criterii foarte bine stabilite, care țin de tipul și extensia bolii, funcția hepatică și starea generală a pacientului.

Tocmai de aceea este esențială colaborarea interdisciplinară cu medicii din Oncologie, Gastroenterologie, Gastroenterologie oncologică și, atunci când este necesar, cu colegii din Chirurgie, Anatomie Patologică, Radioterapie, Anestezie și Terapie Intensivă. Decizia trebuie luată astfel încât procedura aleasă să fie cea mai potrivită variantă terapeutică pentru fiecare pacient.”

FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle

Munca în echipă și suportul tehnic necesar

Medicul subliniază că dezvoltarea Radiologiei Intervenționale nu este rezultatul activității unei singure persoane, ci al unei echipe și al investițiilor necesare pentru realizarea unor asemenea proceduri.

„Nu sunt eu singurul care face asta. Lucrurile acestea le facem în echipă. Echipa este coordonată de domnul conferențiar doctor Florin Grosu, căruia trebuie să îi mulțumim și pentru faptul că, în perioada în care a fost director medical, a reușit, prin atragerea fondurilor europene, să înființeze laboratorul de Radiologie Intervențională, care a luat naștere în anul 2022 și care a permis dezvoltarea ulterioară a acestei activități. Lucrez alături de colegul meu, doctorul Octavian Năstase, de colegii medici rezidenți Mihai Haranguș, Mihai Șerbu și Darian Blănaru, precum și de asistenții Raul Simion și Alexandru Tuta. Este o muncă de echipă, iar fără contribuția fiecăruia dintre ei aceste proceduri nu ar putea fi realizate.”

Provocările financiare și accesul pacienților la investigații

Deși tehnologia și posibilitățile terapeutice avansează rapid, dezvoltarea activității depinde atât de finanțare, cât și de resursa umană disponibilă.

„Finanțarea depinde în mare măsură de fondurile disponibile prin programele naționale de sănătate, deoarece materialele pe care le folosim sunt foarte costisitoare și, în majoritatea cazurilor, sunt consumabile destinate unui singur pacient. Pentru a putea trata patologii mai complexe, avem nevoie de o finanțare mai complexă și mai flexibilă, care să acopere proceduri dincolo de intervențiile arteriale periferice. Ne referim inclusiv la intervenții în patologia venoasă, precum trombectomia mecanică în tromboembolismul pulmonar și tromboza venoasă profundă, dar și la proceduri oncologice minim invazive, cum sunt crioablațiile și radioablațiile tumorale. Dezvoltarea acestor servicii ar permite pacienților din Sibiu și din județele învecinate să beneficieze de tratamente moderne, fără să fie nevoiți să se deplaseze către alte centre. În același timp, resursa umană rămâne o provocare. Am avea nevoie de o echipă mai mare de asistenți și, în timp, de extinderea echipei medicale. Cu resursele disponibile încercăm însă să ajutăm cât mai mulți pacienți și avem o colaborare interdisciplinară foarte bună cu colegii de la Chirurgie Vasculară și Cardiologie. În cadrul secției de Radiologie se pot face programări, cu bilet de trimitere de la medicul specialist din ambulatoriu, pentru investigații precum ecografia Doppler arterială a membrelor inferioare sau angiografia CT, în condițiile decontării prin sistemul public de asigurări de sănătate.”

Stilul de viață și prevenția

În cazul bolilor arteriale periferice, prevenția și controlul factorilor de risc joacă un rol esențial.

„Majoritatea pacienților pe care îi tratăm au peste 50 de ani și prezintă factori de risc precum fumatul, diabetul, hipertensiunea, dislipidemia sau un stil de viață sedentar. Renunțarea la fumat este probabil una dintre cele mai importante măsuri pe care le poate lua un pacient. La fel de importante sunt controlul diabetului, al colesterolului și al tensiunii arteriale, o alimentație echilibrată și activitatea fizică regulată. Mersul pe jos este foarte important pentru pacienții cu arteriopatie, deoarece antrenamentul fizic poate îmbunătăți toleranța la efort și favorizează dezvoltarea circulației colaterale. Din păcate, există și cazuri foarte avansate, în care posibilitățile de revascularizare endovasculară sau chirurgicală sunt epuizate, iar uneori singura soluție rămasă poate fi amputația.”

Inteligența artificială și riscurile autodiagnosticului de pe internet

Preocupat de digitalizare și de noile tehnologii, medicul consideră inteligența artificială un instrument valoros, dar atrage atenția asupra limitelor acesteia și asupra riscurilor autodiagnosticului.

„Inteligența artificială este un instrument foarte util și o folosesc și eu pentru anumite lucruri punctuale, dar trebuie utilizată cu discernământ. Aceste sisteme pot greși și uneori pot genera informații care par foarte convingătoare, deși nu sunt corecte. Autodiagnosticul pe internet poate deveni periculos tocmai pentru că medicina presupune foarte mult context. Pregătirea medicală înseamnă ani de studiu și experiență, iar nimeni nu poate cunoaște în profunzime întreaga medicină. De aceea există specializări și supraspecializări. Inteligența artificială poate fi un instrument foarte bun de informare și orientare, dar nu poate înlocui evaluarea medicală. Oamenii ar trebui să se adreseze medicului atunci când este necesar și, poate la fel de important, să nu aștepte apariția unei probleme pentru a face controale medicale periodice.”

FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle

O privire asupra sistemului medical din România

Privind sistemul de sănătate românesc în ansamblu, medicul Ciprian Juravle vorbește despre progresele ultimilor ani, dar și despre necesitatea unor investiții pe termen lung, mai ales în pregătirea profesională a oamenilor.

„Cred că lucrurile merg, în multe privințe, spre bine. Oamenii din sistem sunt tot mai deschiși, iar medicii au posibilitatea să se dezvolte foarte mult și în sistemul public. Evident, există și excepții și sunt încă multe lucruri de pus la punct. În ceea ce privește sistemul medical românesc, finanțarea nu este întotdeauna suficientă, infrastructura trebuie dezvoltată, iar una dintre problemele importante este atragerea și păstrarea medicilor tineri talentați. Există în continuare mulți tineri foarte bine pregătiți care pleacă în țările vestice pentru că nu își găsesc un loc în spitalele din România. Cred că trebuie să privim această problemă pe termen lung, pentru că printre ei sunt oameni foarte buni, în formarea cărora s-au investit ani, iar de competența lor vor beneficia în cele din urmă alte sisteme medicale. Tinerii care vin acum sunt foarte interesați, bine pregătiți și deschiși către tehnologiile și metodele noi. Trebuie încurajați și ajutați să se dezvolte, pentru că ei sunt viitorii noștri colegi și, firesc, ne dorim ca într-o zi să fie mai buni decât noi. În același timp, cred că avem nevoie de programe de prevenție și screening, mai ales în zonele în care accesul la medicina de specialitate este redus. Sistemul medical românesc are nevoie în continuare de spitale și de o infrastructură mai complexă. Sibiul are nevoie de un spital mai mare, în care să ne putem continua activitatea, având în vedere numărul mare de pacienți, iar la nivelul întregii țări este necesară dezvoltarea unor unități medicale moderne, capabile să răspundă nevoilor tot mai diverse ale populației. Sunt multe lucruri de îmbunătățit și, fiind încă la începutul carierei mele, poate nu sunt persoana cea mai în măsură să fac o radiografie completă a sistemului. Dar cred că direcția generală poate fi una pozitivă dacă investițiile în oameni, spitale și infrastructură continuă.”

FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle

Pasiunile medicului din timpul liber

Dincolo de activitatea medicală, Ciprian Juravle își găsește relaxarea în lectură și în plimbările prin oraș.

„Îmi place foarte mult să citesc, în special istorie, beletristică și filosofie, un domeniu de care mă simt foarte atras. Librăria Humanitas din Sibiu este unul dintre locurile de care m-am atașat încă de când am ajuns în oraș. Îi cunosc pe mulți dintre oamenii care au lucrat acolo încă de pe vremea doamnei Moga. Îmi place și să mă plimb prin oraș fără un scop anume, pur și simplu să observ locurile și oamenii sau, uneori, doar să îmi încarc bateriile fără să fac ceva anume. Din păcate, în ultima perioadă timpul este tot mai limitat și nu reușesc atât de mult pe cât mi-aș dori să mă bucur de hobby-uri.”

Sibiul, orașul pe care îl numește acasă

După mai bine de un deceniu petrecut aici, relația medicului cu Sibiul a depășit de mult statutul unui oraș ales pentru studii sau pentru carieră.

„Sunt în Sibiu din 2010 și mă simt foarte bine. Am mulți prieteni, sora mea locuiește aici și, practic, simt că aparțin acestui loc. Sibiul este un oraș foarte dinamic, în care sunt permanent evenimente și lucruri care îl animă. Are mult spațiu verde, oamenii sunt prietenoși și mă simt sută la sută sibian, fără să uit, evident, locul din care am plecat. Cred că este foarte important ca locul în care trăiești să îți ofere sentimentul de familiaritate și de apartenență, iar Sibiul îmi oferă această senzație. Oriunde voi lucra însă, în viitor, Sibiul va rămâne pentru mine un loc important, de care mă simt profund legat.”

FOTO: Arhivă personală Ciprian Juravle
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri