Tractor răsturnat la Cristian. Un bărbat de 72 de ani, transportat inconștient la spital

Știri din Județ

Publicitate
Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost grav rănit după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat în extravilanul localității Cristian, în zona cunoscută popular drept „În Vii”. Victima a fost găsită încarcerată și transportată la UPU Sibiu, inconștientă, intubată și ventilată mecanic.

Polițiștii sibieni au intervenit la locul incidentului, iar primele cercetări arată că victima este un localnic.

Din cauze care urmează să fie stabilite, tractorul în care se afla bărbatul s-a răsturnat, iar acesta a rămas prins sub vehicul.

Publicitate

Pentru salvarea victimei, ISU Sibiu a mobilizat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD cu medic.

Publicitate

La sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul era încarcerat. Pompierii au efectuat manevrele necesare pentru extragerea acestuia.

Potrivit ISU Sibiu, victima prezenta multiple traumatisme severe. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, în stare de inconștiență, intubat și ventilat mecanic.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri