Programul „Anii Drumeției”, alături de Sibiu Transylvania Tour Guide, îi invită pe iubitorii de natură la o drumeție specială în zona Criș – Florești, care va combina mersul pe traseu cu un atelier practic dedicat modului în care turiștii trebuie să gestioneze întâlnirile cu câinii de la stâne sau de pe traseele montane.
Participanții se vor întâlni la ora 9:30, în parcarea Kaufland de pe Calea Șurii Mari din Sibiu, de unde vor pleca cu mașinile personale spre Criș. Autoturismele vor fi lăsate în apropierea Castelului Bethlen, iar de aici va începe traseul propriu-zis.
Drumeții vor urma pentru o perioadă traseul Via Transilvanica, în direcția Mălâncrav. În prima poiană largă va avea loc partea teoretică a atelierului „Cum gestionăm relația cu câinii de pe traseu”. Ghidul le va explica participanților cum trebuie să reacționeze atunci când întâlnesc câini de pază, care sunt comportamentele acestora și ce gesturi trebuie evitate pentru a preveni situațiile periculoase.
Ulterior, grupul își va continua drumul spre Florești și către Stâna de pe Coline a Baciului Florin Coșorean. Aici, participanții vor avea posibilitatea să aplice în practică informațiile discutate în cadrul atelierului, întâlnindu-se chiar cu câinii care păzesc stâna.
După această experiență, drumeții vor face un popas mai lung la stână, unde familia Coșorean le va pregăti o gustare din bucate tradiționale. După masă și odihnă, grupul va porni pe traseul de întoarcere spre Criș, circuitul încheindu-se la locul în care au fost parcate mașinile.
Traseu de 12 kilometri, cu o durată de până la șapte ore
Traseul are o lungime de aproximativ 12 kilometri și o diferență de nivel de 380 de metri, fiind cotat ca ușor spre mediu. Durata efectivă a drumeției este estimată la 6-7 ore, iar cu deplasarea din Sibiu și retur, întreaga activitate va dura aproximativ 9-10 ore.
Organizatorii precizează că tura este potrivită persoanelor care au o condiție fizică minimă și copiilor obișnuiți cu trasee de lungime medie. Pentru participare sunt recomandate ghete sau pantofi de drumeție cu talpă aderentă și rezistenți la apă, haine adaptate sezonului, un strat impermeabil și rezistent la vânt, rucsac de tură și cel puțin 1,5 litri de apă. Bețele de trekking pot fi, de asemenea, utile.
Cât costă participarea
Taxa pentru ghidaj și atelier este de 80 de lei pentru adulți, 40 de lei pentru elevii de peste 12 ani și studenți și 20 de lei pentru copiii sub 11 ani. Masa oferită la stână costă 50 de lei de persoană, indiferent de vârstă.
Drumeția va fi organizată dacă se înscriu minimum opt participanți adulți.
Pentru un număr limitat de persoane poate fi asigurat și transportul tur-retur. Rezervarea unui loc se face după înscriere, prin contactarea ghidului la numărul de telefon 0722 177 001. Costul estimativ al transportului este de aproximativ 40 de lei de persoană, cheltuielile urmând să fie împărțite între ocupanții fiecărei mașini.
Ghidul drumeției este Dumitru Troanca, ghid montan.
Organizatorii atrag atenția că traseul poate fi modificat în funcție de condițiile meteorologice și de nivelul grupului. Participanții care nu au echipament corespunzător sau o condiție fizică adecvată pot fi refuzați din motive de siguranță.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, și urmărește dezvoltarea infrastructurii de drumeție din județ și promovarea ecoturismului.





