Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este cercetat penal după ce a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în urma unui control în trafic efectuat de polițiștii din Cisnădie.
Incidentul a avut loc în data de 7 septembrie, în jurul orei 01:15. Aflat în afara orelor de program, polițiștul a fost oprit în trafic în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Cisnădie. În urma verificărilor de la fața locului, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea parchetului competent. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional deoarece autoturismul pe care îl conducea nu avea o poliță de asigurare RCA valabilă.
Pe plan intern, conducerea IPJ Sibiu ne-a transmis că a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițist pentru stabilirea eventualelor abateri disciplinare, conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Foto: Arhivă





