Peste 200 de elevi ai Liceului „Gustav Gündisch” din Cisnădie au beneficiat de consultații optometrice gratuite prin proiectul „Vezi bine la școală”

Știri din Județ

Publicitate
Asociația Healing Touch România a finalizat prima etapă a proiectului „Vezi bine la școală”, cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu. Peste 200 de elevi din ciclul primar al Liceului Teoretic „Gustav Gündisch” din Cisnădie au participat la sesiuni de informare despre sănătatea ochilor și au beneficiat gratuit de screening optometric, realizat cu aparatură mobilă modernă. Evaluările au identificat și copii care necesită investigații oftalmologice suplimentare.

Activitățile desfășurate la Cisnădie au avut două componente principale: educația pentru sănătatea ochilor și identificarea timpurie a posibilelor probleme de vedere în rândul copiilor.

În cadrul sesiunilor de informare, elevii au învățat despre igiena ochilor, importanța iluminatului corespunzător atunci când citesc sau scriu, pauzele necesare în timpul utilizării dispozitivelor electronice și obiceiurile care contribuie la menținerea sănătății vizuale.

Publicitate

Ulterior, fiecare copil participant a beneficiat de o evaluare optometrică gratuită, realizată în incinta unității de învățământ, cu ajutorul aparaturii mobile moderne. Aceste examinări au permis identificarea unor posibile vicii de refracție și a unor situații în care sunt necesare investigații suplimentare.

Publicitate

Au fost identificați elevi care necesită consultații oftalmologice de specialitate

Screeningul a evidențiat inclusiv cazuri în care valorile măsurate indică posibile vicii de refracție importante, ce necesită examinări aprofundate într-un cabinet oftalmologic.

„În urma evaluărilor am identificat și cazuri care necesită un consult oftalmologic de specialitate. Este vorba despre elevi la care screeningul nostru a indicat posibile vicii de refracție, situații care trebuie investigate amănunțit într-un cabinet oftalmologic. Este foarte important ca părinții să înțeleagă că screeningul optometric nu înlocuiește consultația medicală oftalmologică, ci reprezintă un prim pas în identificarea problemelor de vedere.

Pentru copiii la care am identificat astfel de indicii, organizatorii proiectului vor transmite părinților o scrisoare individuală prin care recomandăm efectuarea unui consult de specialitate aprofundat. Fiecare familie este liberă să aleagă cabinetul oftalmologic la care dorește să se adreseze.

Insistăm însă și asupra unui alt aspect: chiar și copiii la care nu am descoperit vicii de refracție în cadrul screeningului trebuie să beneficieze de controale oftalmologice periodice, recomandarea noastră fiind un consult anual. Faptul că un copil vede aparent bine nu înseamnă că sănătatea ochilor trebuie neglijată. Unele probleme pot evolua fără simptome evidente, iar depistarea lor timpurie poate face o diferență importantă în dezvoltarea copilului. Sănătatea ochilor nu trebuie neglijată”, a declarat Liliana Blaga, optometrist în cadrul Clinicii iMed Oftalmologie și voluntar al Asociației Healing Touch România.

Mulțumiri conducerii liceului și învățătoarelor

Reprezentanții Asociației Healing Touch România au subliniat importanța colaborării cu unitatea de învățământ, atât pentru organizarea sesiunilor educative, cât și pentru desfășurarea evaluărilor optometrice într-un mediu familiar copiilor.

„Dorim să mulțumim în mod special doamnei profesor Olimpia-Vasilica Ciucă, directorul Liceului Teoretic «Gustav Gündisch» din Cisnădie, pentru deschiderea arătată față de acest proiect și pentru sprijinul acordat în organizarea sesiunilor de informare și a consultațiilor optometrice. Implicarea conducerii școlii a fost esențială pentru buna desfășurare a activităților.

Adresăm mulțumiri tuturor doamnelor învățătoare de la clasele ciclului primar, care ne-au sprijinit pe tot parcursul activităților, au pregătit copiii și au contribuit la desfășurarea evaluărilor în condiții foarte bune.

Ne bucurăm că am găsit la Cisnădie o echipă de cadre didactice care înțelege că educația nu înseamnă doar ceea ce se întâmplă la orele de curs, ci și grija pentru sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Prin această colaborare am reușit să aducem prevenția direct în școală și să oferim unui număr important de familii informații utile despre sănătatea vizuală a copiilor lor”, a transmis Călin Blaga, președintele Asociației Healing Touch România.

Sprijin pentru copiii care au nevoie de ochelari

Proiectul „Vezi bine la școală” include și o componentă de sprijin concret pentru copiii care au nevoie de corecție optică.

Asociația Healing Touch România pune la dispoziție gratuit până la 100 de rame de ochelari pentru beneficiarii eligibili ai proiectului. În plus, prin parteneriatul cu Divel România, familiile pot beneficia de o reducere de 75% la achiziționarea lentilelor de ochelari produse în România.

Stabilirea corecției optice necesare se va face în urma investigațiilor de specialitate, acolo unde acestea sunt recomandate.

Organizatorii subliniază că obiectivul proiectului nu este doar identificarea unor eventuale probleme de vedere, ci și încurajarea părinților să acorde o atenție constantă sănătății ochilor copiilor.

Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu

„Vezi bine la școală” este implementat de Asociația Healing Touch România, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie, Școala Gimnazială Brădeni, Ophta Consult SRL și Divel România.

Proiectul are o valoare totală de 20.500 de lei, din care 15.000 de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Consiliul Județean Sibiu, iar diferența de 5.500 de lei este asigurată din contribuția proprie și sursele atrase de organizație.

După finalizarea activităților de la Cisnădie, proiectul continuă la Școala Gimnazială Brădeni, unde sunt programate sesiuni similare de informare și screening optometric pentru elevii din ciclul primar.

În total, proiectul urmărește să ofere acces gratuit la educație pentru sănătatea ochilor și evaluări optometrice pentru aproximativ 400 de copii din județul Sibiu.

Proiectul „Vezi bine la școală” este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin programul de finanțare nerambursabilă a proiectelor de interes județean.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri