În fiecare octombrie, sute de mii de români ajung la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva. Unii așteaptă câteva ore, alții aproape o zi. Dar ce îi determină să suporte frigul, oboseala și aglomerația pentru câteva secunde în fața raclei? Documentarul „Rândul”, realizat de Andreea Dumitriu, încearcă să înțeleagă unul dintre cele mai importante fenomene religioase din România, fără să-l transforme nici într-o pledoarie pentru credință, nici într-o critică a acesteia. Filmul va putea fi văzut pe 22 și 23 octombrie la Astra Film Festival Sibiu, în prezența regizoarei.
România este o țară în care oamenii au petrecut decenii stând la cozi. În comunism așteptau pentru pâine, carne, lapte sau alte produse de strictă necesitate. Astăzi, cozile pentru alimente au dispărut în mare parte, dar una dintre cele mai impresionante forme de așteptare colectivă continuă să se repete anual.
La Iași, în jurul datei de 14 octombrie, sute de mii de credincioși vin din toate regiunile țării pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Așteaptă într-un șir care poate ajunge la mai mulți kilometri. Trec prin ploaie, frig și oboseală. Uneori stau în picioare până la 20 de ore.
La capătul așteptării se află câteva momente de rugăciune în fața raclei.
Privită din exterior, experiența poate părea greu de înțeles.
De ce ar accepta cineva, de bunăvoie, un asemenea efort?
Aceasta este întrebarea de la care pornește documentarul „Rândul”.
Ce se întâmplă între începutul și sfârșitul unei cozi de kilometri?
Andreea Dumitriu face o alegere cinematografică interesantă.
Nu urmărește pelerinajul prin prisma spectacolului religios, a declarațiilor oficiale sau a numărului impresionant de participanți.
Camera rămâne alături de oamenii care așteaptă.
Oameni obișnuiți, veniți din localități diferite, care ajung să petreacă împreună ore întregi, deși cu puțin timp înainte nu se cunoșteau.
Unii vorbesc despre familie. Alții despre problemele personale, despre boală, suferință sau speranță. Apar conversații spontane, momente de oboseală, gesturi de ajutor și întâlniri care nu s-ar fi produs probabil în alte împrejurări.
Regizoarea urmărește traseul pelerinilor de la formarea rândului până la apropierea de raclă.
Filmul nu folosește comentariu explicativ și nu încearcă să ofere spectatorului un răspuns prestabilit.
Această absență a naratorului este una dintre alegerile sale importante.
Spectatorul nu primește o lecție despre religie și nici o explicație sociologică despre comportamentul mulțimilor.
Este invitat să observe.
Iar ceea ce descoperă poate schimba felul în care privește oamenii care participă la asemenea evenimente.
Nu este o coadă. Este un rând. Iar diferența spune multe despre România
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale documentarului este chiar titlul.
În limbajul cotidian, spunem că oamenii stau la coadă.
În limbajul pelerinajului, oamenii stau la rând.
Diferența poate părea nesemnificativă, dar Andreea Dumitriu o consideră esențială.
Pentru generațiile care au trăit înainte de 1989, coada reprezintă amintirea unei experiențe umilitoare: lipsuri, timp pierdut, incertitudine și dependență de un sistem care nu putea asigura bunurile necesare.
În cazul pelerinajului, oamenii acceptă voluntar așteptarea.
Mai mult, pentru unii dintre ei, tocmai efortul depus reprezintă o parte importantă a experienței spirituale.
Suferința nu este doar un obstacol care trebuie depășit pentru a ajunge la destinație. Poate deveni parte a sensului pe care credinciosul îl atribuie pelerinajului.
Aici documentarul deschide o discuție interesantă despre relația românilor cu timpul, răbdarea și ideea de sacrificiu.
Oamenii care refuză astăzi să piardă zece minute la ghișeul unei instituții pot accepta să petreacă o noapte întreagă la un pelerinaj.
Diferența nu este durata așteptării.
Este sensul pe care fiecare om îl atribuie acesteia.
Un documentar despre credință care evită să judece credincioșii
Pelerinajul de la Iași este unul dintre acele subiecte care provoacă reacții puternice în societatea românească.
Pentru credincioși, reprezintă un moment de profundă trăire religioasă.
Pentru o parte a publicului, imaginile cu oamenii care așteaptă ore întregi ridică întrebări despre influența Bisericii, educație, vulnerabilitate și rolul religiei într-o societate modernă.
De multe ori, discuția publică se reduce la aceste două perspective.
Andreea Dumitriu refuză să transforme documentarul într-o confruntare între ele.
Într-un interviu acordat după realizarea filmului, regizoarea a explicat că nu și-a propus nici să atace Biserica Ortodoxă Română, nici să realizeze propagandă religioasă.
A vrut să înțeleagă experiența oamenilor.
Este o alegere care merită remarcată.
Pentru că, dincolo de polemicile despre organizarea pelerinajelor, există întrebări umane mult mai profunde.
Ce caută un om atunci când pleacă de acasă și parcurge sute de kilometri pentru a se ruga?
Ce speră să obțină?
Și de ce revine, uneori an după an, chiar dacă știe exact cât de dificilă va fi așteptarea?
Răspunsurile nu pot fi reduse la o singură explicație.
Regizoarea a descoperit pelerinajul într-un moment de pierdere personală
Povestea realizării filmului este aproape la fel de interesantă ca subiectul.
Andreea Dumitriu este o cineastă de origine română, stabilită în Olanda. S-a născut la Piatra Neamț și a studiat inițial economia agricolă și a mediului, înainte de a se orienta către cinematografie.
În 2006 s-a mutat în Olanda, unde a urmat studiile de regie documentară la Universitatea de Arte din Utrecht.
Interesul pentru pelerinajul de la Iași a apărut cu aproximativ zece ani înaintea realizării filmului.
Regizoarea se afla în România pentru înmormântarea bunicului său. Evenimentul a coincis cu perioada pelerinajului, iar imaginile transmise constant la televizor i-au atras atenția.
Cunoștea sărbătoarea Sfintei Parascheva, dar nu înțelegea de ce atât de mulți oameni acceptau să aștepte ore întregi pentru a se închina.
Curiozitatea inițială s-a transformat treptat într-un proiect cinematografic.
Dumitriu a început să privească pelerinajul nu doar ca pe un eveniment religios, ci și ca pe o experiență colectivă care transformă relațiile dintre oameni.
Înainte de „Rândul”, regizoarea realizase documentarul „When Time Loses Patience”, despre transformările piețelor tradiționale de animale din România.
Există o legătură între cele două subiecte.
Ambele filme privesc comportamente colective profund înrădăcinate în societatea românească, pe care modernizarea nu le-a eliminat, dar le-a schimbat semnificația.
Oamenii care așteaptă împreună ajung să nu mai fie străini
Poate cea mai interesantă idee a documentarului este că pelerinajul nu începe neapărat în momentul în care credinciosul ajunge la raclă.
Începe atunci când se așază la rând.
Acolo, timp de ore întregi, oamenii sunt obligați să împartă același spațiu și aceleași dificultăți.
Așteaptă împreună. Suportă frigul împreună. Își povestesc problemele și, uneori, se ajută reciproc.
Într-o societate în care oamenii se cunosc tot mai puțin și interacțiunile sunt frecvent limitate la câteva mesaje pe telefon, aceste întâlniri capătă o semnificație specială.
Pelerinajul creează temporar o comunitate.
Nu una definită prin vecinătate, profesie sau familie, ci printr-o experiență comună.
Din această perspectivă, „Rândul” poate fi urmărit și ca un film despre singurătate.
Unii oameni vin pentru a cere vindecarea unei persoane apropiate. Alții pentru a-și găsi liniștea sau pentru a depăși o perioadă dificilă.
În timpul așteptării, ei descoperă că în jurul lor există alte persoane care trec prin experiențe asemănătoare.
Nu înseamnă că toate problemele dispar.
Dar sentimentul că nu ești singur poate reprezenta, pentru unii participanți, una dintre cele mai importante experiențe ale pelerinajului.
O alegere cinematografică dificilă: să filmezi așteptarea
Filmele documentare au nevoie de tensiune, personaje și transformări.
Dar cum construiești un film de 40 de minute despre oameni care, în mare parte, stau la rând?
Aceasta este provocarea formală pe care Andreea Dumitriu și-o asumă.
Documentarul urmărește mișcarea lentă a mulțimii, gesturile mici și conversațiile spontane.
Imaginea este semnată de Jesse Tuenter, iar designul sonor de Sara Pinheiro. Regizoarea semnează montajul și înregistrările de sunet realizate pe teren.
Rolul sunetului este deosebit de important într-un asemenea film.
Murmurul mulțimii, conversațiile, zgomotul pașilor și atmosfera orașului contribuie la construirea unei experiențe pe care spectatorul nu o poate înțelege doar din imagini.
Producția a fost realizată în colaborare cu NoCut Film Collective, avându-le printre producătoare pe Cristina Haneș și Isabella Rinaldi.
Filmul a avut premiera mondială la Nederlands Film Festival, în septembrie 2025, la Utrecht.
Este o producție româno-olandeză care privește un fenomen profund românesc printr-o perspectivă cinematografică formată și în afara țării.
Această distanță poate fi unul dintre avantajele sale.
Regizoarea cunoaște societatea românească, dar își permite să pună întrebări pe care cei obișnuiți cu pelerinajul poate nici nu și le mai formulează.
De ce merită văzut filmul și de sibieni
Sibiul este unul dintre cele mai importante centre religioase ale Transilvaniei, iar tradițiile ortodoxe fac parte din identitatea culturală a multor comunități din județ.
Dar „Rândul” nu este un film destinat exclusiv credincioșilor.
El poate interesa inclusiv spectatorii care nu participă la pelerinaje sau care privesc critic asemenea manifestări religioase.
Tocmai pentru că nu încearcă să le ceară să creadă.
Le cere doar să privească mai atent.
În spatele imaginilor cu mulțimi care așteaptă există oameni cu povești individuale, probleme familiale, speranțe și vulnerabilități.
Oamenii nu pot fi reduși la o masă anonimă doar pentru că participă la același ritual.
Iar înțelegerea unui fenomen nu presupune obligatoriu aprobarea lui.
Aceasta este, probabil, una dintre cele mai importante teme pe care documentarul le propune publicului.
Într-o societate obișnuită să se împartă rapid între susținători și adversari ai unui subiect, Andreea Dumitriu propune o a treia posibilitate: observația.
Fără etichete puse dinainte.
Două proiecții la Sibiu, ambele în prezența regizoarei
„Rândul” este o producție România–Olanda din 2025, cu o durată de 40 de minute, inclusă în Competiția România a Astra Film Festival 2026.
Filmul va avea două proiecții la Sibiu:
Joi, 22 octombrie, ora 20:30 – Astra Film Cinema.
Vineri, 23 octombrie, ora 14:00 – Astra Film Cinema.
Ambele proiecții vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu regizoarea Andreea Dumitriu.
Întâlnirile oferă spectatorilor ocazia să afle cum a fost realizat filmul, cum au reacționat pelerinii în fața camerei și ce a descoperit regizoarea după ce a petrecut timp alături de oamenii care așteptau.
Pentru cei interesați de film documentar, religie, sociologie și comportamentul comunităților, „Rândul” este una dintre producțiile românești care merită urmărite la Astra Film Festival.
Pentru că, dincolo de întrebarea dacă minunile există, filmul propune una mult mai apropiată de viața de zi cu zi.
Ce se întâmplă cu oamenii atunci când, pentru câteva ore, sunt obligați să se oprească din graba cotidiană și să se asculte unii pe ceilalți?
Bilete:
22 octombrie, ora 20:30 – Astra Film Cinema, proiecție urmată de Q&A cu regizoarea:
23 octombrie, ora 14:00 – Astra Film Cinema, proiecție urmată de Q&A cu regizoarea:
