Studenții Erasmus din Sibiu s-au implicat în sprijinirea câinilor de la Animal Life. Prima ediție a proiectului „ESN Sibiu Gives Back”

Știri din Județ

Publicitate
Studenții români și internaționali din Sibiu au participat joi, 15 octombrie 2026, la o acțiune de voluntariat organizată la adăpostul Animal Life Sibiu. Evenimentul a marcat lansarea proiectului „ESN Sibiu Gives Back”, o inițiativă dedicată responsabilității sociale și implicării studenților în comunitatea locală.

Asociația studențească ESN Sibiu a lansat primul său proiect dedicat responsabilității sociale, cu ocazia celei de-a zecea ediții a Erasmus+ Days. Inițiativa a fost organizată sub îndrumarea Biroului de Relații Internaționale din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu organizația nonprofit Animal Life Sibiu.

Proiectul urmărește atât sprijinirea unor cauze sociale, cât și integrarea studenților internaționali care ajung în Sibiu prin programul Erasmus+.

Publicitate

Studenții au plimbat câinii din adăpost și au lansat o campanie de strângere de fonduri

Prima activitate din cadrul proiectului s-a desfășurat joi, 15 octombrie, începând cu ora 14:00, la adăpostul Animal Life Sibiu.

Publicitate

Studenții români și internaționali, alături de voluntarii ESN Sibiu, au petrecut timp cu animalele din adăpost și au participat la o plimbare cu câinii prin pădurea din împrejurimi.

Pe lângă activitatea de voluntariat, organizatorii au lansat și o campanie de strângere de fonduri destinată sprijinirii adăpostului. Campania este activă până duminică, 18 octombrie, iar persoanele interesate pot face donații prin scanarea codului QR disponibil pe afișul oficial al evenimentului.

Fondurile colectate sunt destinate asigurării resurselor necesare pentru îngrijirea animalelor.

Organizatorii pregătesc noi ediții ale proiectului

Mălina Gîdoiu, Events Manager în cadrul ESN Sibiu, a declarat că implicarea studenților și a voluntarilor a depășit așteptările organizatorilor.

„Fiind una dintre primele mele inițiative ca Events Manager al ESN Sibiu, am avut mari emoții legate de cum va fi primită prima ediție ESN Sibiu Gives Back. Rezultatul, în schimb, a depășit orice așteptare. Atât studenții Erasmus, cât și voluntarii noștri s-au implicat cu tot sufletul, iar bucuria cățeilor de la Animal Life a fost cea mai frumoasă confirmare. Sunt extrem de entuziasmată pentru următoarele ediții și sunt convinsă că putem lăsa o amprentă pozitivă pe termen lung”, a declarat Mălina Gîdoiu.

Prin proiectul „ESN Sibiu Gives Back”, asociația studențească își propune să încurajeze participarea studenților internaționali la activități de voluntariat și să contribuie la dezvoltarea unor legături mai puternice între aceștia și comunitatea sibiană.

Prima ediție, organizată în colaborare cu Animal Life Sibiu, deschide astfel o serie de inițiative prin care ESN Sibiu dorește să promoveze solidaritatea, responsabilitatea socială și grija față de animale.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri