Ziua se îmbracă în Lenin și întâmpină turiștii într-un muzeu al comunismului. În afara programului ia barosul și pornește împotriva monumentelor lui Lenin rămase prin Republica Moldova. Actorul Sergiu Voloc este personajul principal al documentarului „Pionul lui Lenin”, realizat de Dragoș Turea, o comedie neagră despre o țară care privește spre Uniunea Europeană, dar continuă să se certe cu propriul trecut sovietic. Filmul va fi proiectat la Astra Film Festival Sibiu în 23 și 24 octombrie, în prezența regizorului și a echipei.
Sergiu Voloc are o slujbă absurdă. Actorul se îmbracă în Vladimir Ilici Lenin și îi întâmpină pe vizitatorii unui muzeu al comunismului din Republica Moldova. Este plătit să joace personajul care simbolizează tocmai sistemul împotriva căruia se revoltă în viața reală. După ce își scoate costumul, Voloc devine adversarul lui Lenin. Nu metaforic.
Cu un baros în mână, pornește spre monumentele sovietice rămase prin localitățile Republicii Moldova și încearcă să le dea jos. Numai că Lenin are o capacitate surprinzătoare de a reveni. Statuile sunt reparate. Soclurile sunt refăcute. Autoritățile reacționează. Oamenii se ceartă. Iar actorul descoperă că nu luptă doar împotriva unor bucăți de piatră. Luptă împotriva unei memorii pe care o parte a societății nu vrea să o abandoneze.
Aici începe adevăratul film.
Lenin cade de pe soclu. Dar rămâne în mintea oamenilor
„Pionul lui Lenin” ar fi putut deveni foarte ușor un documentar politic didactic despre ocupația sovietică, comunism și apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Dragoș Turea alege însă o cale mult mai interesantă. Îl urmărește pe Sergiu Voloc. Un personaj greu de încadrat, imprevizibil, ironic și uneori furios, care transformă războiul cu monumentele sovietice într-o misiune personală.
Voloc este un fel de Don Quijote moldovean. În locul morilor de vânt are statuile lui Lenin. Și, asemenea personajului lui Cervantes, nu este întotdeauna foarte clar unde se termină idealismul și unde începe obsesia. Tocmai de aceea funcționează filmul. Pentru că regizorul nu transformă personajul într-un activist perfect. Îl lasă să fie contradictoriu.
Voloc se luptă cu trecutul sovietic al țării, dar își câștigă existența interpretându-l pe Lenin. Vrea să schimbe societatea, dar propria sa viață nu este deloc stabilă. Intră în conflicte cu instituțiile, dar are dificultăți și în relațiile apropiate.
În spatele spectacolului cu barosul se află un om care încearcă, la rândul său, să înțeleagă ce loc ocupă într-o țară aflată permanent între două lumi.
O țară care vrea în Europa, dar încă repară statuile lui Lenin
Aceasta este miza adevărată a documentarului.
Republica Moldova încearcă să se desprindă politic și economic de spațiul dominat de Rusia și să avanseze pe drumul integrării europene.
Dar trecutul sovietic nu a dispărut.
Poate fi văzut în monumente, simboluri, nostalgii și în felul diferit în care generațiile interpretează istoria.
În unele localități, statuia lui Lenin nu este privită neapărat ca simbol al unui regim represiv. Pentru o parte dintre oameni, ea aparține pur și simplu peisajului în care au crescut.
Pentru alții, prezența monumentului într-un spațiu public este greu de acceptat într-un stat care declară că vrea să își construiască viitorul în Europa.
De aici conflictul.
Poți schimba politica externă relativ repede. Poți semna acorduri, modifica legi și negocia aderarea la structuri europene.
Mult mai greu schimbi memoria colectivă.
Un monument poate fi demolat într-o după-amiază.
Mentalitățile nu.
„Pionul lui Lenin” pare să spună tocmai acest lucru: adevărata despărțire de Uniunea Sovietică nu se produce atunci când ultima statuie a lui Lenin dispare, ci atunci când societatea nu mai are nevoie de ea pentru a-și explica prezentul.
Absurditatea moldovenească devine comedie neagră
Dragoș Turea își construiește filmul între documentar observațional, docu-ficțiune și spectacol.
Este o formulă potrivită pentru personaj.
În cazul lui Sergiu Voloc, realitatea este uneori suficient de absurdă încât nu mai are nevoie de ficțiune.
Un actor îl joacă pe Lenin ca să aducă vizitatori la muzeu, apoi pleacă să distrugă statuile aceluiași Lenin.
El lovește monumentul.
Cineva îl repară.
El revine.
Instituțiile intervin.
Pare scenariul unei comedii inventate.
Numai că în spatele situațiilor amuzante există o problemă politică și istorică reală.
De ce continuă o parte dintre autoritățile locale să protejeze simbolurile sovietice?
Pentru cine reprezintă Lenin patrimoniu și pentru cine reprezintă ocupație?
Și cine are dreptul să decidă ce monumente merită păstrate într-un spațiu public?
Filmul nu oferă un răspuns simplu.
Dar tocmai confruntarea dintre absurd și realitate face povestea mai eficientă decât o lecție de istorie.
Sergiu Voloc se luptă și cu propria viață
Dacă filmul s-ar limita la baros și la statuile lui Lenin, povestea s-ar epuiza destul de repede. Dragoș Turea merge însă în viața personajului. Voloc este actor într-o industrie cinematografică mică, în care rolurile nu sunt numeroase și stabilitatea financiară este dificilă. Filmul urmărește precaritatea profesiei sale, dar și relația tensionată cu părinții.
Apare astfel un al doilea nivel al poveștii. Omul care încearcă să schimbe simbolic o țară nu reușește întotdeauna să-și pună ordine în propria viață. Activismul devine uneori refugiu. Este mai ușor să identifici adversarul într-o statuie a lui Lenin decât să rezolvi conflictele din familie sau nesiguranța propriei cariere. Iar acest contrast îl face pe Sergiu Voloc mult mai interesant decât un simplu personaj politic. Nu este un purtător de mesaj.
Este un om cu contradicții.
De ce Dragoș Turea revine la moștenirea sovietică
Regizorul Dragoș Turea s-a născut la Chișinău în 1980 și aparține generației care și-a trăit copilăria în Uniunea Sovietică, dar viața adultă într-un stat independent.
Tema trecutului sovietic nu este nouă în filmografia sa.
Turea a realizat anterior „Grădina Sovietică”, documentar la care a lucrat aproape un deceniu și în care a investigat experimentele agricole și utilizarea masivă a substanțelor chimice în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Filmul a fost remarcat și premiat în Republica Moldova. În „Pionul lui Lenin”, regizorul schimbă radical tonul. În locul unei investigații construite în mare parte pe cercetare și documente, apare un personaj viu, imprevizibil și dificil de controlat. Dragoș Turea a explicat că ideea filmului a pornit tocmai de la situația aproape imposibil de inventat în care se afla Sergiu Voloc.
Actorul avea nevoie de bani și ajunsese să lucreze într-un muzeu plin de obiecte sovietice, având chiar obiectivul de a atrage sute de vizitatori. Din acest punct de plecare s-a născut povestea omului care ajunge să se lupte cu statuile personajului pe care îl interpretează.
Statuile sunt problema sau doar simptomul?
Documentarul ridică inevitabil și o întrebare incomodă.
Dacă dărâmi toate statuile lui Lenin, ai rezolvat problema?
Evident că nu.
Monumentele reprezintă doar partea vizibilă. Mult mai greu de eliminat sunt reflexele politice, nostalgia după Uniunea Sovietică, propaganda și ruptura dintre felul în care diferite grupuri sociale interpretează trecutul. Republica Moldova este una dintre țările în care memoria istorică poate deveni rapid o problemă politică actuală.
Pentru o parte a populației, Rusia rămâne un reper cultural și istoric important. Pentru alta, trecutul sovietic reprezintă ocupație, deportări, represiune și rusificare.
Între aceste două perspective încearcă să funcționeze un stat care își declară direcția europeană. De aceea, barosul lui Sergiu Voloc nu poate rezolva conflictul. Dar îl face vizibil. Iar uneori acesta este primul pas.
Un film potrivit tocmai acum
„Pionul lui Lenin” ajunge la Astra Film Festival într-un moment în care Republica Moldova se află într-o etapă crucială a apropierii sale de Uniunea Europeană. Iar influența Rusiei, propaganda și raportarea la trecutul sovietic rămân teme importante în societatea moldovenească.
Documentarul lui Dragoș Turea nu încearcă să explice geopolitica prin grafice și experți. O explică printr-un om care merge cu barosul spre un monument. Este poate imaginea cea mai simplă a unei societăți care încearcă să scape de trecut, dar descoperă că trecutul continuă să fie reconstruit. Uneori chiar peste noapte.
Regizorul și echipa vin la Sibiu
„Pionul lui Lenin” este o coproducție România–Republica Moldova din 2026 și are o durată de 84 de minute. Filmul este inclus în Competiția România a Astra Film Festival și în secțiunea tematică „Unii protestează, alții pun mâna și schimbă…”. La Sibiu sunt programate două proiecții.
Vineri, 23 octombrie, ora 20:30 – Sala Thalia.
După film va avea loc o sesiune Q&A cu regizorul Dragoș Turea, producătoarea Nicoleta Cocoță și editorul Mircea Lăcătuș, moderată de Bogdan Vătavu.
A doua proiecție este programată:
Sâmbătă, 24 octombrie, ora 14:00 – Cinema City, Sala 5.
Și aceasta va fi urmată de o discuție cu Dragoș Turea, Nicoleta Cocoță și Mircea Lăcătuș.
Pentru publicul interesat de Republica Moldova, comunism, relația cu Rusia și felul în care istoria continuă să influențeze prezentul, „Pionul lui Lenin” este unul dintre filmele care merită puse pe lista Astra Film Festival 2026.
Dar poate fi văzut și fără nicio pasiune pentru geopolitică.
Pentru că, înainte de toate, este povestea unui om care crede că poate schimba lumea cu un baros.
Problema este că lumea are prostul obicei de a-și repara statuile.
Bilete:
23 octombrie, ora 20:30 – Sala Thalia
24 octombrie, ora 14:00 – Cinema City, Sala 5
