Un bărbat de 61 de ani din județul Vâlcea este cercetat penal după ce a fost depistat la volan, la Mârșa, cu o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările polițiștilor au arătat că acesta avea dreptul de a conduce anulat.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit autoturismul pe 5 noiembrie, în jurul orei 20:00, pe strada Corneliu Coposu din Mârșa.
După verificarea documentelor și testarea cu etilotestul, bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Publicitate
Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost anulat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Publicitate




